Inflaţia a continuat să se reducă anul trecut, mai ales în ultima parte a anului, însă BNR a ratat ţinta de inflaţie, ca urmare a scumpirii ţigărilor. Sursa: Octavian Cocoloş
"Dacă produsele din tutun ar fi eliminate din indicele de consum, dezinflaţia ar fi evidentă", a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În ciuda semnalelor pozitive transmise de mediul economic, guvernatorul BNR spune că nu este cazul "să fim euforici". Banca Naţională a României a urcat prognoza de inflaţie pentru 2010 de la 2,6% la 3,5%.
Pe fondul estimărilor pozitive privind ieşirea din recesiune a economiei, BNR a menţinut previziunile privind rata inflaţiei în 2011, la 3%, cu o variaţie de plus/minus un punct procentual.
Ţigările şi politicienii au dăunat buzunarului
Preţurile la tutun şi la băuturile alcoolice au avut cea mai mare influenţă asupra evoluţiei inflaţiei, ca urmare a majorării accizelor, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
De asemenea, scumpirea petrolului a afectat negativ dezinflaţia. În plus, criza politică nu a avut efecte pozitive asupra inflaţiei. Astfel, la începutul acestui an vom avea o presiune mai mare asupra preţurilor de consum.
Isărescu a avertizat că ţinta de inflaţie va fi influenţată negativ şi anul acesta de scumpirea ţigărilor. Astfel, luna aceasta rata inflaţiei va atinge cel mai ridicat nivel preconizat pentru anul în curs.
"Va fi şi în ianuarie un impact negativ de la preţul petrolului. Am rectificat astfel semnificativ şi prognoza pe acest an (...) Mai mult de o cincime din impactul inflaţionist provine dintr-o măsură administrativă", a declarat Mugur Isărescu.
Optimism moderat
Însă, până la finele lui 2010, rata inflaţiei ar putea scădea până la 2,6%. Totuşi, şeful BNR spune că, deşi economia îşi va reveni, nu est