Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc cere Guvernului retragerea proiectului de lege despre Roşia Montană întrucât e neconstituţional

Publicat in Mediafax, miercuri 4 septembrie 2013 · ·

Fostul premier Emil Boc cere Guvernului retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană pe motiv că este neconstituţional întrucât se conferă unei companii private atribuţii de utilitate publică ce trebuie să aparţină numai Guvernului sau autorităţilor publice.

Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că proiectul de lege privind Roşia Montană este neconstituţional din punctul de vedere al regimului exproprierilor.

"Eu cred că, în acest moment, proiectul ar trebui să fie retras de către Guvern din două motive. În primul rând, el este neconstituţional pentru că se conferă unei companii private atribuţii de utilitate publică, ce trebuie să aparţină numai Guvernului sau autorităţilor publice. Până la urmă, compania care exploatează este o companie privată şi nu poate să facă exproprieri în numele statului. Oricum, acolo statul are o participaţie minoritară. Din punctul de vedere al regimului exproprierilor, proiectul de lege este neconstituţional. Pe de altă parte, este neconstituţional şi dacă ne gândim la cazul Rompetrol. Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un proiect de lege cu o temă aproape similară ca idee, în sensul că o asemenea competenţă ţine de Guvern şi nu de Parlament, iar CC în cazul Rompetrol a spus că trebuie să rezolve Guvernul, nu Parlamentul, o asemenea problemă, în consecinţă proiectul, fiind neconstituţional, a trebuit să fie retras de către Guvern", a spus Boc.

Potrivit acestuia, pe procedură se poate retrage proiectul, în condiţiile în care, până la înscrierea pe ordinea de zi, iniţiatorul poate retrage un proiect de la Parlament.

Întrebat dacă s-ar impune un referendum pe subiectul Roşia Montană, Emil Boc a spus că o consultare publică nu ar trebui să fie exclusă.

"Se va decide oportunitatea lui şi momentul. În democraţie, suveranitatea aparţine poporului, cum spune Constitu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 37 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°