Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely nu şi-a trecut în declaraţia de avere un apartament de 80.000 de euro din Bucureşti - surse

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Laszlo Borbely nu şi-a trecut în declaraţia de avere un apartament din Bucureşti, achiziţionat împreună cu soţia dar trecut pe numele cuscrei sale, Maria Vincze, precum şi vânzarea unei case din Târgu Mureş, cu tot cu teren, în valoare de 30.000 de euro, către Anton Molnar, om de afaceri.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii au constatat faptul că ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a achiziţionat un apartament în Calea Victoriei din Bucureşti, locuinţă ce a fost trecută pe numele cuscrei sale, documentele de vânzare-cumpărare fiind întocmite la notar, audiat şi el de procurorii anticorupţie.

Cuscra ministrului Mediului le-ar fi declarat procurorilor anticorupţie că locuinţa a fost plătită de soţii Borbely, ea nedispunând de suma de 80.000 de euro cât a costat apartamentul conform actelor întocmite la notar, au mai declarat sursele citate.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de la Oradea au început, în 2009, cercetarea penală împotriva lui Ioan Ciocan, unic asociat al firmei Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, companie care a primit mai multe contracte de lucrări de la Administraţia Naţională "Apele Române" în mandatul ministrului Borbely. La acel moment, procurorii acuzau faptul că ministrul Mediului ar fi favorizat societatea Lescaci Com SRL pentru primirea unora dintre cele 18 lucrări de la "Apele Române" câştigate de firmă în timpul mandatului lui Laszlo Borbely.

Ulterior, urmărirea penală a fost extinsă, în iulie 2011, şi cu privire la Szepessy Szabolcs, consilier al lui Borbely, dar şi faţă de Anton Molnar, administrator al firmei Aramis Mureş, care ar fi realizat lucrări de reamenajare la casa lui Borbely din Târgu Mureş.

Pe de altă parte, societatea fiului lui Molnar ar fi derulat contracte cu Administraţia Naţională "Apele Române" datorită intervenţiei ministrului Mediului, Laszlo Bor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 33 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

VIDEO „Oamenii erau șocați, dar nu erau țipete”: Două trenuri s-au ciocnit în Argentina / 30 de persoane au avut nevoie de spitalizare

HotNews acum 50 minute
Aproximativ treizeci de persoane au fost internate, două dintre ele în stare gravă, în urma ciocnirii unui tren de navetiști din Buenos Aires cu un tren de mentenanță, au precizat serviciile de urgență, relatează AFP. Doua trenuri s-au ciocnit in Ar

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°