Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotărâre de guvern pentru copilul care nu a zâmbit niciodată

Publicat in Adevarul, vineri 23 noiembrie 2007 ·

Alina şi Ionuţ Lungu au fost asiguraţi că Ministerul Sănătăţii va susţine financiar tratamentul în străinătate al copilului lor Micuţul Sebastian Lungu va merge la tratament în

Alina şi Ionuţ Lungu au fost asiguraţi că Ministerul Sănătăţii va susţine financiar tratamentul în străinătate al copilului lor

Micuţul Sebastian Lungu va merge la tratament în străinătate pe banii ministerului, dar pentru acest lucru va fi dată o hotărâre de guvern. În cursul zilei de ieri, "în numele transparenţei", reprezentanţii Spitalului Universitar au declarat că au cerut Parchetului să se autosesizeze în acest caz.

Pe de altă parte, Sorin Oprescu, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, a fost categoric: "O asigur pe mama micuţului că fiecare medic care a greşit va plăti".

După ce au dat zeci de interviuri şi au făcut un tur de forţă pe la emisiunile tv, să povestească drama prin care trec, Alina şi Ionuţ Lungu încep să vadă, parcă, luminiţa de la capătul tunelului.

"Vom fi sprijiniţi de minister, să-l tratăm pe bebe în străinătate. În ajutorul nostru, se va întruni o comisie alcătuită din specialişti care să analizeze dosarul lui Sebastian şi care să decidă care este cea mai bună clinică din Europa la care să mergem pentru recuperare cu el. Am fost asiguraţi că, în câteva zile, toate formalităţile vor fi îndeplinite şi că despre HG se va discuta miercurea viitoare", ne-a spus mama.

Tânăra de 30 de ani, aflată la primul copil, a lăsat însă să se înţeleagă că acest tratament de recuperare, în afara graniţelor ţării, nu reprezintă decât un prim pas, pe drumul lung şi chinuit care-i aşteaptă: "Nu e vorba de o operaţie, de un tratament medicamentos, care să rezolve problema.

Noi vrem să mergem la un institut care face recuperare pentru copiii cu astfel de probleme. Aceşti bani - 50.000 de euro - reprezintă însă doar începutul. La întoarc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 51 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°