Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISJ Olt şi un colegiu din Caracal, amendate pentru SEGREGARE RASIALĂ

Publicat in Romania Libera, luni 14 ianuarie 2013 ·

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Olt şi un colegiu naţional din localitatea Caracal au fost amendate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru segregare rasială, cu câte 2.000 lei, se arată într-un comunicat al organizaţiei Romani CRISS, remis luni României Libere. Astfel, copiii de etnie romă din clasa I de la Colegiul "Ioniţă Asan" au fost adunaţi într-o singură clasă, în care cei mici nu beneficiau de aceleaşi condiţii precum colegii lor de etnie română.

În februarie 2012, România Liberă relata despre cazul celor 11 elevi de clasa I, de etnie romă, din localitatea Caracal, care au fost separaţi de colegii lor de etnie română, la Colegiul Naţional "Ioniţă Asan".

Atunci, directoarea liceului, Tanţa Negroiu Drăghici, declara, pentru România Liberă, că nu este vorba de segregare, ci elevii au fost înscrişi în clasa I de părinţii lor după începerea oficială a anului şcolar, motiv pentru care a hotărât sa înfiinţeze o nouă clasă. De asemenea, ea a declarat că nu ştia că respectivii copii sunt romi, pentru nu îşi declaraseră etnia.

Citeşte şi Scandal la un liceu din Olt. Copiii romi, segregaţi în clasa I. Directoarea liceului neagă acuzaţiile

În 15 februarie 2012, trei părinţi romi şi Romani CRISS au înaintat o plângere către CNCD, pentru segregare, pe criteriul etniei şi al al categoriei sociale. "CNCD a retinut ca elevii de etnie roma din clasa a I-a B au fost discriminati prin separarea acestora de catre ceilalti elevi, pe criteriul etnic, cat si prin diferente de tratament ce au drept consecinta accesul inegal al copiilor romi la o educatie de calitate, incalcarea exercitarii in conditii de egalitate a dreptului la educatie, precum si a demnitatii umane. In plus, a fost stabilit si faptul ca a existat o diferenta si in ce priveste conditiile materiale, in sensul ca sala de clasa destinata clasei a I-a B, unde in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 53 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Șase românce vor juca în calificările pentru Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
Cel de-al doilea Grand Slam al anului debutează peste o săptămână la Paris, iar România are șase jucătoare pe tabloul calificărilor pentru Roland Garros. Gabriela RuseFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia Ruse, Bara, Mitu, Bulgaru, Todoni și Dinu, în

Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului

Mediafax acum o ora
În cazul unui deces al preşedintelui iranian, constituţia iraniană prevede că primul vicepreşedinte - care este acum Mohammad Mokhber - va prelua funcţia de preşedinte, cu aprobarea liderului suprem. Potrivit ierarhiei politice iraniene, şeful statu

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum o ora
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°