In cursul zilei de ieri, la Biserica din satul Heci, comuna Lespezi, a avut loc lansarea primei Monografii a comunei. Ziua a inceput cu o Comemorare a Eroilor Neamului, dupa care au urmat cateva momente artistice si lansarea monografiei. “Va multumesc ca ati fost alaturi de noi. Doua evenimente deosebite au loc astazi (ieri – n.r.): Comemorarea Eroilor Martiri si o slujba de pomenire in cinstea acestora iar in a doua parte o lansare a monografiei comunei. La aceasta monografie au participat foarte multe cadre didactice din comuna Lespezi. Ce va mai pot spune, este ca a fost tiparita in 250 de exemplare si din acest numar vor primi cateva exemplare invitatii nostri de azi, biblioteca, scolile dar si alte institutii din comuna. Daca vom avea bani, vom mai multiplica, cu scopul de a primi carti tot mai multi cetateni interesati de ea. Inca o data va multumesc de prezenta”, a declarat primarul comunei Lespezi, Ioan Lazar.
Dupa o serie de activitati artistice facute de catre micutii comunei, cei prezenti au servit sarmalute cu tochitura moldoveneasca, cate o sticla de suc pentru copii si un paharel de vin pentru restul. Masa festiva a fost organizata de catre Primaria comunei Lespezi, prin primarul Ioan Lazar.
In cursul zilei de ieri, la Biserica din satul Heci, comuna Lespezi, a avut loc lansarea primei Monografii a comunei. Ziua a inceput cu o Comemorare a Eroilor Neamului, dupa care au urmat cateva momente artistice si lansarea monografiei. “Va multumesc ca ati fost alaturi de noi. Doua evenimente deosebite au loc astazi (ieri – n.r.): Comemorarea Eroilor Martiri si o slujba de pomenire in cinstea acestora iar in a doua parte o lansare a monografiei comunei. La aceasta monografie au participat foarte multe cadre didactice din comuna Lespezi. Ce va mai pot spune, este ca a fost tiparita in 250 de exemplare si din acest numar vor