Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Corupţia din vămi. Cum a afectat imaginea României taxatorul Niculae Vârbănescu

Publicat in Adevarul, vineri 23 septembrie 2011 · ·

Niculae Vârbănescu (44 de ani), încasator de taxe la punctul de frontieră Giurgiu, arestat pentru luare de mită, a compromis prestigiul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, instituţie de interes naţional, potrivit procurorilor care l-au reţinut.

Magistraţii au arătat în propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile că faptele controlorului trafic-casier ar putea afecta prestigiul României în general, „având în vedere că faptele de corupţie au vizat trecerea printr-un punct de frontieră a unor autocamioane conduse de cetăţeni străni, astfel încât prin neluarea unor sancţiuni corepunzătoare pentru stoparea acestui tip de infracţiuni se creează României o imagine defavorabilă, în sensul că se perpetuează ideea că aici nu există corectitudine şi că se poate rezolva orice tip de nereguli prin oferirea de bani cu titlu de mită funcţionarilor care ar trebui să aplice legislaţia şi nu să o încalce.”

Ameninţări cu amenzi de 1.200 de euro

Niculae Vârbănescu este acuzat de luare de mită şi a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, la data de 21 septembrie 2011, de judecătorii Tribunalului Giurgiu. Recursul acestuia va fi luat în discuţie săptămâna viitoare la Curtea de Apel Bucureşti. Un şofer turc şi unul bulgar, care tranzitaseră cu tir-urile România, având destinaţia finală Afganistan, au fost opriţi la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu de Niculae Vârbănescu.

Potrivit procurorilor, acesta le-ar fi cerut sumele de 250 de euro şi 300 de euro, pentru a-i lăsa să intre în ţară, în caz contrar ameninţându-i cu amenzi de 1.200 de euro, bani pentru eliberarea unor autorizaţii de transport. Cei doi şoferi au depus denunţ, iar procurrii l-au prins în flagrant pe Niculae Vârbănescu.

1.000 de euro „taxa de şcolarizare” pentru fiica sa

Supriza anchetatorilor, după organizarea flagrantului în ghişeul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°