Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Trei suspecţi, printre care o româncă, arestaţi pentru micuţul răpit în Pakistan

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2010 ·

Doi pakistanezi şi o femeie de naţionalitate română, suspectaţi de răpirea băieţelului britanic în vârstă de cinci ani, răpit acum 12 zile în Pakistan şi eliberat marţi, au fost arestaţi miercuri la 60 de kilometri de Barcelona, informează publicaţia britanică The Guardian.

Poliţia spaniolă a anunţat că a descoperit o mare parte din cele 100.000 de lire sterline plătite drept răscumpărare de părinţii micuţului Sahil Saeed. Potrivit publicaţiei locale Diario de Tarragona, cei trei au fost arestaţi în apartamentul în care locuiau, din localitatea Constanti.

Citiţi şi:

Sahil Saeed, micuţul răpit în Pakistan, a fost eliberat

Doi dintre cei arestaţi ar lucra la Departamentul local al justiţiei, iar acum toţi trei aşteaptă să fie puşi la dispoziţia instanţei pentru presupusa participare la răpire, precizează The Guardian.

Răpitorii ar fi fost însărcinaţi să se deplaseze în urmă cu câteva zile într-un oraş din Europa pentru a primi banii ceruţi drept răscumpărare, mai notează publicaţia catalană. Tatăl micuţului a fost contactat de răpitori, care telefonaseră din Spania şi ceruseră ca banii să fie plătiţi în afara Pakistanului

Mai multe companii de securitate din Pakistan şi Spania, între alte ţări, s-au implicat în eliberarea copilului. În ţara iberică, la operaţiune au participat forţele de poliţie din Tarragona, Barcelona şi Madrid.

Micuţul fusese răpit în 3 martie, din casa bunicii lui, după ce tatăl lui şi alţi membri ai familiei fuseseră bătuţi şi torturaţi de o bandă înarmată. Hoţii au luat bijuterii, bani şi l-au răpit pe băieţel, după care au cerut, prin intermediul unui apel telefonic, o răscumpărare de 100.000 de lire sterline.

Potrivit anunţului făcut marţi, după eliberarea copilului de cinci ani răpit acum 12 zile în Pakistan, poliţia a anunţat că a arestat mai mulţi suspecţi, printre care şi pe şoferul taxiului ch

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 49 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°