La începutul anilor â90, ori de cîte ori mătuşa mea de la Cluj venea la Bucureşti, îşi propunea să facă o excursie pînă la "Europa". Fără a-şi dori să cumpere ceva în mod special, nu-şi permitea să rateze un asemenea obiectiv. Faima sa - pe vremea cînd cuvîntul shopping nu intrase încă în vocabularul femeilor din România - se răspîndise în mai toate oraşele din ţară unde de abia apă-ruseră primele supermarketuri, iar hainele ieftine (aduse de fapt tot din acel El Dorado de la capătul şoselei Colentina) se vindeau pe la tarabe, prin pieţe, împreună cu banane şi lănţişoare de aur importate din Turcia. Aşadar, într-o dimineaţă anume, îndelung planificată, mătuşa mea dispărea într-un mod misterios. Mi-o închipuiam călătorind cu tramvaiul 21, staţie după staţie, ferindu-şi poşeta de ţiganii care se urcau în cîrduri în mahalaua cu care se continua cartierul de blocuri, suportînd cu stoicism căldură, mirosurile, înghesuiala şi mai apoi coborînd împreună cu mulţimea ce se revărsa spre pod, acolo unde începea comuna Voluntari. În dreapta podului, pe o întindere de cîţiva kilometri, mirajul devenea realitate. Fascinantă era abundenţa mărfurilor care, pe atunci, părea "occidentală". Pe bună dreptate, mătuşile, doamnele, domnişoarele şi gospodinele visau la "Europa" cu ochii deschişi. Hainele, pantofii, perdelele, covoarele "persane", seturile de farfurii şi pahare se înălţau în mormane amorfe, îţi oboseau ochii cu culorile lor vii şi pestriţe (care în cazul hainelor se duceau la prima spălare), erau fără număr, te sufocau. Un asemenea belşug era imposibil de imaginat în anii de sărăcie ai comunismului.
După cîteva ore, mătuşa se întorcea. Epuizată, dar veselă, de parcă uriaşul bazar i-ar fi injectat o infuzie de optimism. Ne arată pilota, lenjeria de pat, covoraşele de baie, prosoapele. Peste puţină vreme urma să le înşire şi în faţa vecinelor ei de la Cluj şi să l
