Mai puțin de 50 de suflete numără, astăzi, una dintre fostele colonii miniere de la Muncelu Mic. Aici, înainte de 1990, locuiau aproximativ 700 de oameni veniți din toate colțurile țării pentru a lucra la mina de cupru.
Zona era un amestec multicultural care ieșea în evidență mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă când colindele și obiceiurile de Anul Nou erau un amalgam de obiceiuri din Moldova, Oltenia și din Ținutul Secuiesc. În acest ținut sălbatic, anul 1996 a adus sfârșitul mineritului. O parte dintre minerii care au luat ordonanța s-au întors în locurile natale din Moldova sau Oltenia. Alții s-au mutat la Deva, iar o mică parte a rămas aici, în locuințele tip- baracă ridicate în epoca de glorie a mineritului. “Costurile de extracție și transport al minereului de la Muncelu Mic la Deva deveniseră prea mari. De aceea, în 1996 s-a închis totul. Chiar dacă de aici se extrăgea cupru, aur și alte metale”, spune Ion Marin, fost maistru miner.
La Muncelu Mic exista o popicărie, dispensar, cinematograf, școlă și magazine. La aproape 20 de ani de la închiderea minei, popicăria a devent staul pentru oi iar casele au fost dărâmate de sătenii din zonele apropiate care au folosit cărămida pentru a-și construi case.
Astăzi, fosta exploatare mineră este o ruină iar cei care au ales să rămână trăiesc căutând după fier vechi. Pe timpul verii caută fructe de pădure și ciuperci pe care le vând centrului de colectare din comuna Vețel aflată la 15 kilometri depărtare. Maria Vâscan are 64 de ani și trăiește dintr-o pensie de 350 de lei.”Am îngropat în mina asta doi bărbați. După ce s-a închis mina am vrut să mă întorc în Moldova. Dar și acolo e sărăcie. Asta e. Aici am trăit, aici voi muri”, spune femeia.
Dumitru Valentin are 60 de ani. A lucrat la mină 19 ani și șase luni. “Am pierdut pensia pentru că nu am avut vechime 20 de ani. Acum sap toată ziua
