Naţionala de volei masculin a României a fost învinsă, vineri, la turneul din Grecia, de reprezentativa Finlandei, scor 3-0, în cea de-a doua partidă din grupa D a preliminariilor CE din 2013.
Scorul pe seturi a fost 25-15, 25-14 şi 25-17, după 65 minute de joc.
În primul meci din cadrul turneului elen, România a cedat chiar în faţa echipei gazdă, scor 2-3. Sâmbătă, în ultimul meci, tricolorii se vor duela cu Muntenegru.
Al doilea şi ultimul turneu al grupei D va fi găzduit de Finlanda. Câştigătoarea grupei se va califica la turneul final, iar echipa de pe locul secund va susţine meci de baraj tur-retur (între 17-29, respectiv 24-26 mai 2013), cu formaţia de pe locul secund în grupa B.
La turneul final sunt calificate direct Polonia şi Danemarca (ţări organizatoare), Serbia, Italia, Rusia, Slovacia şi Bulgaria.
Mediafax