Trupa lui Petre Grigoraş poate urca pe podiumul Ligii 1 dacă va învinge „şepcile roşii“ mâine, la Târgu Jiu
Golgheterul pandurilor, Valentin Lemnaru, nu are resentimente faţă de fosta sa echipă, „U“ Cluj, deşi recunoaşte că nu vrea cu nici un chip să rateze disputa cu „şepcile roşii“. „Nu ştiu dacă e un joc special, e un joc normal de campionat. Nu pot să uit perioada cât am fost acolo, dar acum sunt la Pandurii şi o să joc cât pot mai bine. Nu am ce să demonstrez. Cât am fost acolo, mi-am făcut datoria aşa cum încerc să fac oriunde mă duc să joc. În nici un caz nu îmi doresc să «sar» peste etapa viitoare. Rămâne de văzut ce vom face vineri (mâine - n.r.). Noi sperăm din tot sufletul să câştigăm“, a declarat Lemnaru. O victorie a pandurilor cu „U“ Cluj ar propulsa trupa lui Petre Grigoraş pe un loc de cupe europene. „Vom întâlni echipa de pe locul doi, dar dacă învingem vom trece înaintea lor. Poate nimeni nu se aştepta, dar, ţinând cont de locurile din clasament, se poate spune că este un joc pentru cupele europene“, a mai spus Lemnaru.
Şi în tabăra clujenilor se află foşti panduri. Alături de tehnicianul Ionuţ Badea, pe la Târgu Jiu au trecut şi jucătorii M. Popa, Nasser Menassel şi Grecu, ultimul fiind un produs al centrului de copii şi juniori de la Pandurii.
Cu patru goluri marcate în zece etape, Valentin Lemnaru este jucătorul cu cele mai mari şanse de a-l depăşi pe Vintilescu, recordmanul stagional al pandurilor în Liga 1, cu şase reuşite. „Eu, Stromajer, Vranjes putem să batem recordul lui Vintilescu. Sperăm să dăm cât mai multe goluri, să câştigăm, nu contează cine marchează. Dacă aş înscrie, aş fi fericit, dar important este ca echipa să câştige şi să mergem pe aceeaşi linie bună“, a afirmat Lemnaru.
Grigoraş e meseriaş!
Petre Grigoraş a împlinit un an pe banca echipei Pandurii Târgu Jiu, cu rezultate excelente.