Singura speranţă pentru cei care doresc fotbal de performanţă la Iaşi rămâne răbdarea.
Această echipă care se pregăteşte să părăsească scena principală a fotbalului românesc, nu este CSMS, fiindcă formaţia astfel numită este cea care s-a transformat, în 1967, în Politehnica. Or, Politehnica, vorba strămoşilor noştri... RIP, adică "requiescat in pacem". Această echipă este opera unei "inginerii" a inginerului Gheorghe Nichita, care a găsit calea ca Iaşul fotbalistic să continue, într-un moment în care Politehnica, "iubirea alb-albastră" a multor ieşeni, a devenit insolvabilă şi insalvabilă. La fel cum, cu mai mulţi ani în urmă, persoana sus-pomenită a inventat drumul Iaşului, astfel încât reprezentanta oraşului să nu joace cu un sac de puncte de penalizare în liga a treia, ci să promoveze, încet-cătinel, în eşalonul secund şi apoi în Liga I.
Ca şi atunci, cei mai mulţi dintre ieşenii cu fotbalul în sânge au adoptat, nu fără regrete, noul hibrid creat pe bazele grupărilor Tricolorul Breaza şi Navobi Iaşi şi botezat ACSMU, susţinându-l din toată inima. Cei mai mulţi dintre cei mai mulţi, în mod sincer, dornici să vadă Iaşul acolo unde tradiţia şi importanţa oraşului îl merită. Iaşul şi Constanţa sunt singurele mari oraşe din ţară care n-au reprezentat România în Cupele Europene. Alţii pentru a avea ocazia să-şi vadă idolii de la echipele preferate de prin alte părţi, în carne şi oase, pe stadionul din Copou (nu-i chiar de condamnat: unii microbişti nu pot sta neimplicaţi în disputele de la vârf, chiar dacă echipa oraşului lor nu bântuie pe acolo!).
Revenind la cele două "inginerii", ele au dat roade: Iaşul a promovat de două ori pe prima scenă, exact când trebuie, în anii bisecţi. Prima aventură de acest gen a fost relativ îndelungată, chiar dacă parcursul se înscrie în ADN-ul fotbalului ieşean: probabil că seriozitatea conducerii şi menţiner
