Minorii care ajung la centrul din Galata nu mai sunt vizitaţi de cei care le-au dat viaţă

După ce împlinesc 18 ani, copiii seropozitivi sunt nevoiţi să ia singuri viaţa în piept fiindcă rudele uită de ei.

Pentru mai mult de jumătate dintre tinerii cu nevoi speciale de la Centrul de Plasament „Gulliver“ din Iaşi, părinţii nu există decât pe certificatele de naştere. După ce sunt aduşi şi lăsaţi în grija statului, părinţii

nu-şi mai asumă răspunderea pentru viitorul lor.

Rudele îşi răresc treptat vizitele până când dispar pentru totdeauna, iar scrisorile trimise de copii nu mai primesc niciun răspuns. „Cel mai mare dintre toţi este Mihai. Are 22 de ani şi nu şi-a mai văzut părinţii de când era mic. Pe unii îi mai iau acasă, însă doar de Crăciun sau Paşte. Noi suntem cei care încercăm pe cât putem să menţinem legătura cu familiile lor. Acestora le este frică deoarece mai au şi alţi copii acasă şi se gândesc că virusul s-ar putea transmite“, povesteşte Daniela Caltea, directoarea Centrului „Gulliver“.

Jucăriile ţin loc de părinţi

Puţine familii înţeleg faptul că virusul nu se ia prin îmbrăţişări, folosirea aceleiaşi băi sau a aceleiaşi farfurii. În felul acesta copiii ajung să nu-şi mai cunoască fraţii, surorile şi părinţii, iar în momentul în care părăsesc centrul sunt ajutaţi de alte asociaţii să-şi găsească un loc de muncă sau, în cel mai rău caz, sunt obligaţi să se descurce singuri. Pentru unul dintre băieţii de 18 ani viaţa a luat o altă întorsătură. S-a căsătorit şi acum are casa lui.

„Mă bucur nespus pentru el că şi-a găsit locul. Mai avem o fată care lucrează cu carte de muncă şi sperăm să-i putem ajuta să se angajeze şi pe ceilalţi tineri“, precizează directoarea. Aşezate cu grijă pe dulap, păpuşile sunt singurii prieteni ai celor mici. Elena (12 ani) ţine strâns la piept un pinguin, pe care-l îngrijeşte fiindcă tocmai