M-a atras numele restaurantului de saptamana asta: La Taifas. Mi se pare cel mai potrivit nume pentru un restaurant care se afla la noi in tara. Daca Romania nu s-ar chema Romania, atunci ar trebui numita La Taifas. Pentru ca e o tara de taifas.

La nivel declarativ, toata tara asta functioneaza impecabil: toti politicienii vor sa faca, toti oamenii de afaceri vor sa investeasca si au tot felul de idei. Declarativ, toti ne iubim, suntem ospitalieri, buni si harnici. Dar in mod cert calitatea numarul 1 a romanilor este statul la taclale. Altfel n-am fi, cred, o tara cu atatea talk-show-uri. La show si la talk stam bine - nu ne intrece nimeni. Partea practica a lucrurilor si facutul nu ne caracterizeaza. In schimb, de vorbit putem vorbi despre tot si despre toate, cu mare apetit.

Asa ca am ajuns la La Taifas. Decat sa stau la taifas acasa, cu viitoarea, cu care am sa stau de-acum incolo destul, mai bine am sters-o la Taifasul de langa Calea Victoriei. E bine ca s-a inventat casatoria, ca altfel barbatii si femeile ar trebui sa se certe cu oameni complet necunoscuti.

Revenind la La Taifas, e, dupa parerea mea, unul dintre locurile cele mai placute din Bucuresti, un adevarat bistro, cu o terasa foarte romantica si un interior elegant si primitor.

Cred ca terasa asta de vara aduce cu vremurile demult apuse, cand, la umbra copacilor batrani de la carciuma, puteai sa stai la masa si sa asculti romante in surdina. Din pacate, La Taifas parea sa sufere de un atac de schizofrenie muzicala cand am ajuns eu acolo, pentru ca, peste romantele de pe terasa se auzea Buddha Bar-ul dinauntru.

Problema o fi si din cauza ca in curte sunt doua corpuri de cladire diferite, cu doua nume diferite, dar cu acelasi proprietar, care probabil se straduieste sa dea dovada de cat mai multa creativitate, de unde si ghiveciul de muzici. Este cel mai bun exemplu