Internetul ne-a minunat, în ultimele două decenii, prin capacitatea de conectare şi contribuţia la creşterea economică. Însă, în ultimii ani, lumea a început să nu îl vadă doar ca pe o gaşcă de aur sau ca pe un ţinut mănos care poate rămâne fără reguli.

În consecinţă, aşa cum internaţional s-a încercat încheierea de acorduri precum ACTA, iar în SUA a fost intens dezbătută SOPA/ PIPA, vine acum rândul Europei să încerce reglementarea internetului. În consecinţă, acest articol este dedicat industriei IT din România, pentru care Bruxelles-ul trebuie să însemne atât o oportunitate (de exemplu, la capitolul achiziţii publice europene), cât şi, mai ales, un reper legislativ, o zonă importantă de lobby. Că ne place sau nu, internetul va fi mai reglementat în maximum doi ani - anumite domenii vor fi reglementate pentru prima dată, altele vor suferi actualizări de legislaţie. Pe agenda UE sunt chestiunile care ţin de e-commerce, protecţia datelor, copyright, cloud computing s.a. Practic, se încearcă reconcilierea nevoii de protecţie faţă de „relele“ internetului (de exemplu, prin protecţia copiilor pe net), cu păstrarea aspectelor bune. Europa se uită cu mai multă grijă la ce mănâncă gâsca de aur - cât să nu flămânzească, dar nici să nu ia boli. În acest context, apar cel puţin două lobby-uri: cel care doreşte o reglementare cât mai puternică a internetului şi cel care consideră că o reglementare excesivă va strica mediului online şi va duce la o scădere a inovaţiei şi a creşterii economice aferente. În funcţie de puterea celor două mari tabere şi de percepţia pe care reuşesc să o imprime realităţii, legiuitorii (în cazul de faţă Comisia Europeană, la nivelul propunerilor, Parlamentul şi Consiliul la nivelul deciziei) merg mai mult sau mai puţin într-o anumită direcţie.

Viziunea aceasta, doar puţin idealistă, ţine de realizarea faptului că legislaţia european