– O sa-ncep eu, spunind ca, paradoxal, cele mai bune filme au fost in afara competitiei; este vorba despre Amadeus: Director’s Cut al lui Milos Forman, varianta – mai lunga cu 20 de minute – a celebrului film, care nu proiecteaza o noua viziune asupra celor deja cunoscute, dar explica mai coerent anumite desfasurari si da o alta dimensiune personajului Constanzei Weber. Apoi – tot in afara competitiei –, Taking Sides, cel mai recent film al lui István Szábo, despre „cazul Furtwängler“ (montat si la noi de Teatrul National din Bucuresti, dar mult imbogatit – aici –, de scenaristul Ron Harwood, fata de textul destinat scenei), cu un Harvey Keitel extraordinar in rolul ofiterului american insarcinat cu anchetarea dirijorului acuzat de colaborationism si cautionare la cel mai inalt nivel a nazismului. Am stat de vorba cu producatorul filmului, Yves Pasquier, exprimindu-mi nedumerirea de ce Taking Sides nu a fost selectionat pentru competitie; am aflat ca filmul fusese deja distribuit in Canada si deci s-ar fi incalcat regula potrivit careia, in competitie, pot participa doar filme care au fost distribuite cel mult in tara producatoare... Totusi, calitatea lui deosebita s-a impus si István Szábo a primit Premiul pentru Pace, un premiu ad-hoc, care incearca sa atraga atentia spectatorilor europeni – care il pot vedea pe ecrane de luna viitoare – ca merita sa faca efortul de a intra in sala de cinema. Dintre noi patru, doar tu, Costin, le-ai vazut...
– Asa e, si am si scris – despre amindoua – chiar in paginile Observatorului cultural. Evident, filmele mi-au placut mult, sint filmele unor mari maestri – desi, sincer acuma, nu stiu cit cistiga Amadeus… prin cele 20 de minute in plus... Mi-a adus aminte de Apocalypse Now al lui Coppola, vazut la Cannes: tot un „director’s cut“ si acela. Cum spuneai si tu, au meritul de a „lega“ mai bine anumite lucruri.
– B
