Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazprom ne va livra în următorii trei ani gazul la un preţ mediu de 375 de dolari pentru o mie de metri cubi

Publicat in Adevarul, marți 17 iulie 2012 ·

Pe parcursul anilor 2012-2014, Gazprom va livra în ţara noastră circa 10,4 miliarde de metri cubi de gaze, în valoare de 3,9 miliarde de dolari. Preţul mediu al metanului va fi de 375 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică aproape de tariful actual.

Potrivit unui document aprobat de adunarea generală a acţionarilor a gigantului rus al gazelor, contractul de livrare ar urma să fie pentru perioada 2012-2014, adică pe o durată de trei ani.

Volumul de gaze ce va fi livrat în această perioadă este estimat la 10,4 miliarde de metri cubi, sau de 3,4-3,5 miliarde pe an.

În document nu se precizează cât metan ar urma să fie livrat în Republica Moldova, fără regiunea transnistreană.

Valoarea combustibilului importat de va ajunge la circa 3,9 miliarde de dolari, altfel spus preţul va fi de 375 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Acelaşi document relevă că întreprinderea mixtă Moldovagaz va acorda servicii de transportare a gazelor pe teritoriul Moldovei în volum de cel puțin 70 miliarde metri cubi, pentru care Gazprom va achita 172 milioane de dolari.

În prezent ţara noastră importă gaz în baza contractului vechi ce a expirat la finele anului 2011, iar preţul este de circa 390 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze.

Totodată autorităţile anunţă că un nou contract de import a gazelor între Gazprom şi Moldovagaz urmează să fie încheiat după semnarea unui Acord interguvernamental de cooperare dintre Rusia și Moldova în domeniul energetic.

Contractul de import a gazelor a fost prelungit până la finele anului 2012

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 25 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°