UPDATE » Mircea Sandu a explicat la GSPTV decizia de a programa alegerile pentru şefia FRF în vacanţă
Mircea Sandu despre alegerile FRF: "Nu întîmplător am ales sfîrşitul lui ianuarie ca dată de desfăşurare a alegerilor. Noi pe 7-8 februarie trebuie să participăm la tragerea la sorţi a grupelor preliminare şi a programului. În martie trebuie să terminăm cele două contracte pentru organizarea CE de tineret din 2011 şi a finalei Europa League din 2012. La finală sînt peste 14 instituţii care trebuie să facă parte din comitetul de organizare".
Surpriza este chiar mai mare decît o anticipa Gazeta Sporturilor atunci cînd anunţa că alegerile pentru conducerea FRF vor avea loc imediat după ce începe returul. Comitetul Executiv al FRF de astăzi a stabilit 25 ianuarie 2010 ca dată pentru Adunarea Generală în care va fi ales un nou preşedinte!
Pentru că data este foarte în scurt, eventualii contracanditaţi ai lui Mircea Sandu vor avea la dispoziţie extrem de puţin timp pentru a-şi face campanie electorală. Singurul care şi-a anunţat candidatura este Constantin Iacov, fostul patron al Progresului, creditat însă cu foarte puţine şanse.
La sfîrşitul lui noiembrie 2005, confruntarea dintre Mircea Sandu şi Gheorghe Popescu a fost 187 – 102, în condiţiile în care au fost prezenţi 290 de electori din cei 294 posibili. Un vot a fost anulat.
Deşi s-a depăşit termenul de patru ani, alegeri noi nu au fost organizate pentru că Mircea Sandu s-a prevalat de un articol din Regulamentul FRF conform căruia actuala conducere îşi poate îndeplini prerogativele de-a lungul a încă şase luni după expirarea mandatului!
Chiar dacă mai multe persoane, inclusiv tatăl lui Gică Popescu, au anunţat că fostul căpitan al României şi Barcelonei va candida din nou, Popescu jr a evitat de fiecare dată să confirme.
Mircea Sandu se află în convalesce