O cercetătoare americană a dedicat o carte „blestemului“ care le determină pe multe adolescente să renunţe la propria personalitate doar pentru a fi apreciate de toată lumea, informează cotidianul italian La Reppublica.
Privirea în pământ, un surâs timid, ochii nemachiaţi, încadraţi de un păr castaniu, şi pulovăraş roz: cam acesta este portretul robot al adolescentei cuminţi, care a fost aleasă drept obiect de studiu în volumul „Blestemul fetei cuminţi“, scris de specialista americană Rachel Simmons. În esenţă, este vorba de o adolescentă ca multe altele, educate să nu fie obraznice, să nu fie egoiste şi să nu ridice vocea, şi chiar să nu îţi spună părerea, dacă în acest fel ar putea supăra pe cineva. În urmă cu zece ani, autoarea volumului a fondat, în Berkeley, Girls Leadership Institute, instituţie pe care încă o conduce. Simmons afirmă că a fi o „fată cuminte“ nu este întotdeauna un lucru bun şi cu atât mai puţin sinonim al personalităţii. De multe ori, adolescentele aflate în căutarea perfecţiunii, la şcoală, în sport, în familie, în relaţii sociale, sunt rodul unui sistem educativ care nu ţine cont de personalitatea lor, care le exploatează la maximum, fără a le oferi alternative. În căutarea simpatiei generale, le face pe tinere nu doar incapabile să accepte refuzuri şi nereuşite, ci şi oarbe în faţa a ceea ce ele sunt cu adevărat sau ar vrea să devină. Şi, în timp ce toate energiile mentale şi fizice sunt investite în a deveni din ce în ce mai „bune“, capacitatea de autoanaliză şi autoafirmare se atrofiază, determinând creierul să identifice modelele sugerate de adulţi ca fiind unicele demne de admirat.
Vinovaţii
Responsabili de această traumă psihologică, crede Simmons, sunt părinţii, profesorii, dar şi prietenii şi mass-media, care de ani buni propun modele feminine stereotip, create pentru a plăcea tuturor, cu orice preţ.