Nu mă încearcă nici cea mai mică dorinţă de a scrie ceva în legătură cu dl H. R. Patapievici. Însă viaţa în presă mi-o mai duc, încă. Prin urmare, nu pot face abstracţie de afirmaţiile la adresa subsemnatului pe care le produce public domnul în cauză. Conferenţiind la Cluj, a zis aşa: „Pentru mine, un eveniment crucial a fost publicarea în două numere din revista “22″ a articolului “Regimul Iliescu: un portret”. Acest articol a atras un denunţ împotriva mea din partea Departamentului pentru Apărarea Constituţiei din SRI, care a găsit înţelegere la SPP, care pe atunci îl servea pe preşedintele în funcţie, Ion Iliescu.” [...]
„Lucrurile s-au stricat pentru că am publicat volumul “Politice”. Volumul conţine nişte scrisori către Alexandru Paleologu care au fost judecate de unii oameni de bună-credinţă, dar care trăiesc în paradigma naţionalistă, ca fiind inacceptabile (pentru a spune cel mai puţin lucru), iar de alţii, ca fiind ceva pentru care persoana mea ar trebui să dispară. Clujului îi aparţine iniţiativa remarcabilă – şapte profesori universitari din Cluj au adresat Ministerului Justiţiei, în 1996, o scrisoare în care s-a cerut retragerea cetăţeniei mele. N-a avut nici o urmare, dar a existat această iniţiativă – şapte oameni importanţi de la “Babeş-Bolyai” s-au gândit că trebuie să facă ceva cu acest individ.
N-au fost singurii. Un jurnalist foarte influent, Cristian Tudor Popescu, a considerat şi el că “aşa nu mai merge” şi, pe prima pagină din “Adevărul” – care vindea pe vremea aceea între 200.000 şi 400.000 de exemplare, o epocă în care, să nu uitaţi, “România Mare” vindea 500.000 de exemplare -, am fost denunţat ca fiind un om lipsit de sentiment patriotic şi, mai mult, lipsit de sentimente umane pur şi simplu. El argumenta în felul următor – “Dom’ne, nici mie nu-mi plac multe lucruri de la poporul ăsta, dar eu măcar îl iubesc. Dar Patapievic