Iolanda Balaş a fost introdusă în Hall of Fame al atletismului în prima grupă. Cum vor fi lucrurile peste 10 sau 50 de ani?

A fost chemată prima pe scenă şi, deşi a experimentat în viaţă şi în carieră fiori de tot felul, s-a simţit teribil de emoţionată. Mai emoţionată decît atunci cînd se concentra, cu ochii pe grămăjoara de nisip unde urma să aterizeze, iar crainicul arenei anunţa: "Linişte, sare Iolanda Balaş!". Şi, adaugă doamna care va împlini peste puţine zile 76 de ani, "mă bucur că am apucat să trăiesc acest moment".

Dacă Iolanda Balaş ar fi concurat în zilele noastre, performanţele ei ar fi putut să fie comparate cu cele ale lui Usain Bolt. Chiar l-ar fi întrecut copios la numărul de recorduri mondiale stabilite, 14, şi la cel al victoriilor consecutive, un uluitor 150. Ar fi cîştigat sute de mii de euro pentru cele două titluri olimpice şi cele două europene. Cu siguranţă, ar fi devenit măcar de două-trei ori campioană a lumii, în anii '60 Mondialele neexistînd în calendarul atletic.

Tot ceea ce a reuşit în carieră are greutate uriaşă tocmai pentru că a fost obţinut în acele vremuri în care condiţiile de concurs erau incomparabile cu cele de azi. Nisip în locul saltelei cu burete. Pantofi personalizaţi, croiţi după piciorul atletului? Să fim serioşi! Tricouri din nu ştiu ce material care absoarbe sudoarea şi aeriseşte pielea? Păi, bumbacul ce avea? Măsurătoare electronică a înălţimii ştachetei? Nu, ruleta clasică era de bază.

În lumea aceea, romantico-sărăcăcioasă, o atletă din România era stăpîna absolută, intangibilă, a unei probe. De aceea a şi fost desemnată Iolanda Balaş în prima grupă de sportivi introduşi în Hall of Fame al federaţiei internaţionale. De aceea a urcat pe scenă în timpul galei de la Barcelona alături de alţi campioni care au lăsat urme adînci în istoria atletismului. Şi s-a simţit mai emoţion