Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datornicii la căldură, executaţi silit

Publicat in Adevarul, joi 11 martie 2010 ·

Pe primul loc în topul restanţierilor este un doctor care nu a mai plătit facturile din 2004. Zeci de botoşăneni riscă să rămână fără case după Sărbătorile de Paşte pentru că au fost acţionaţi în judecată.

Şefii societăţii Termica au decis să facă toată demersurile pentru a recupera o parte din cele 9 milioane de lei, constituind datoriile populaţiei. Aceştia au anunţat că din aprilie vor începe executarea silită a celor care înregistrează restanţe şi de şase ani. În topul primilor zece datornici se află medici, dar şi pensionari care abia au cu ce trăi. Una dintre aceste persoane este Elena Roşu, o pensionară de 70 de ani care cu 600 de lei pe lună trebuie să-şi întreţină toată familia.

Cu lacrimi în ochi, femeia a spus că nu are nicio şansă să-şi achite toate datoriile, care doar către societatea de termoficare sunt de peste 17.000 de lei. „Nu-mi mai amintesc de când nu am mai plătit, dar nu am de unde. Am o pensie de 600 de lei. Sunt văduvă şi nimeni din casă nu lucrează. Trebuie să-mi hrănesc cu banii aceştia copiii şi nepoţii. Este greu şi nimeni nu mă crede“, a spus femeia. Aceasta a afirmat că nu vrea să rămână fără casă şi va încerca să mai achite o parte din restanţe.

Pe lângă facturile la căldură, femeia mai are facturi la apă de 3.000 de lei şi impozite de încă 1.500 de lei.

Medicul cu datorii de 24.600 de lei

Potrivit reprezentanţilor Termica, pe primul loc în topul datornicilor se află medicul Mihai Cârţu, care are de plătit facturi la căldură în valoare totală de 24.600 de lei. Medicul a pierdut definitiv şi irevocabil procesul cu SC Termica SA. Deşi are restanţe imense, acesta nu este deloc îngrijorat.

„Sunt datoriile mele şi nu vă priveşte ce fac eu. Nu deţin nicio proprietate personală în judeţul ăsta şi deci nu are cum să mă execute silit pentru că nu are ce să-mi ia. Am discutat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 35 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 30 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°