» De la vechile cantece ale bocitoarelor care ghideaza mortul prin vamile celeilalte lumi pana la circul pomenilor de azi, cand adesea grija pentru cei dusi e prilej de cersetorie, cultul mortilor inghite multe zile din viata romanului de rand.
» Martorii moderni ai mortii, care o joaca pe degete zi de zi, fie medici care incearca sa o pacaleasca, fie ciocli sau gropari care traiesc de pe urma ei, vad linia de finis cu ochi diferiti. Un singur lucru, insa, ii leaga: mereu afla ca moartea iese pe locul intai.
Ai putea cu usurinta sa crezi ca, la romani, mortii stau la loc mai de cinste decat viii, daca e sa te iei dupa sumedenia de prilejuri in care cei disparuti sunt pomeniti cu ofrande: de la Sambata Mortilor, care umple cimitirele cu valuri de pachete cu mancare, mai ceva ca vreun convoi umanitar in inima Africii, pana la "mosii" de toamna, de iarna sau de vara, fara a mai pune la socoteala obligatoriile parastase. "Poate parea ciudat ca unui mort sa-i dai sa bea si sa manance, dar pomana inseamna reamintirea existentei celui mort. Este o obligatie ritualica in care se deschid canalele de comunicare intre noi si lumea cealalta", explica impamantenirea acestui obicei etnologul serban Anghelescu, de la Muzeul Taranului Roman. Romanii traiesc cultul mortilor la o intensitate mult mai mare decat noii lor colegi de Uniune Europeana. "Europa Occidentala trateaza moartea ca pe un subiect interzis. Mortul e retras din cercul de afectiune si de rituri al familiei si pica in grija autoritatilor. E o indepartare de suferinta, dar si de spectacolul indecent al mortii. La noi, mortul are ceva de transmis, trebuie sa aiba loc iertarea. La ei, exista o pudoare a mortii, unde totul e tratat industrial", face paralela etnologul, care si-a dat seama ca traditiile nu supravietuiesc civilizarii avansate.
Nu doar in Europa moartea unor straini intra si i
