Aproape zilnic găsesc aceleaşi bileţele în parbriz. „Sunt interesat să cumpăr această maşină. Rog seriozitate“.
E ciudat. Cum să-i ceri din start seriozitate în afaceri unui om pe care tu îl abordezi? Cum să o faci printr-un bileţel tras la copiator, decupat şi pus la ştergător? E ca şi cum, la discotecă, i-ai trimite unei fete un mesaj scris pe dosul unui bilet RATB perforat: „Aş dori să vă invit la dans. Rog a nu mă călca pe bombeuri".
Cunoaşteţi, probabil, monumentul bucureştean al nesimţirii: clădirea Millenium, cea care se sprijină cu cotul pe Biserica Armenească. Din iulie 2009, de când a ars, e în reparaţii, peste zidurile arse punându-se tablă. Până atunci, ocupase trotuarul, acum, cu schelele aferente, s-a întins până în mijlocul străzii. Când va fi dată din nou în folosinţă, probabil se va închide cartierul.
Uneori, când caut ceva, motorul Google îmi cere: „Confirmaţi, vă rog, că sunteţi om. Tastaţi literele din imaginea de dedesubt". O fac şi răsuflu uşurat: „Sunt om!". Mă întreb însă ce aş fi făcut dacă nu eram.
Un tip îşi conduce dubiţa cu 2 kilometri pe oră prin Vatra Luminoasă, un cartier liniştit, cu străduţe, case şi parcuri. Singurele zgomote ce se aud sunt cele scoase de flexul unui om care-şi repară poarta. Din boxele puse pe maşină se scurge o melodie veselă cu patru versuri, care, din cauza sistemului audio vechi, nu se înţeleg. Doar cuvântul „îngheţată" se distinge. Nici nu ştii la ce marcă e de fapt reclama. Cântecelul se repetă iar şi iar, ore în şir. Mulţi l-au rugat pe şofer să înceteze. Omul s-a justificat că asta e meseria lui şi că nu încalcă legea, nivelul sonor fiind la limita admisă. Atmosfera e de film de groază. În curând, te gândeşti, o vafă uriaşă va ieşi din dubă şi, pentru că nu mai suportă, îşi va face harakiri cu flexul, lăsând în urmă o baltă gălbuie.
Acum un an, mi-am vândut vechea maşină.
