​Joaca rolul principal in primul lungmetraj semnat de primul copil al ei, Barnaby Southcombe – rolul unei femei misterioase care se lupta cu trecutul. Totusi, Charlotte Rampling a refuzat initial rolul din „I, Anna”, din motive pe care le explica mai jos in interviul acordat HotNews.ro la Berlin, unde filmul a fost prezentat recent in sectiunea necompetitiva Berlinale Special.

„I, Anna” e o declaratie de dragoste fara apel adusa de Barnaby Southcombe nu doar mamei sale, Charlotte Rampling, ci si cinemaului cu care a crescut inca de la trei luni, cand mama sa filma „Portar de noapte” de Liliana Cavani si il tinea intr-un cos in cabina.

In primul film pe care il regizeaza dupa ce si-a inceput cariera intrand pe usa televiziunii, Barnaby Southcombe face o poveste noir care te trimite la anii 70 si la relatiile vagi dintre personaje. Pe scurt, filmul urmareste relatia care se stabileste intre o femeie singuratica si un politist (Gabriel Byrne) care trebuie sa ancheteze o crima petrecuta in blocul unde o zareste prima data pe aceasta femeie.

Desi filmul nu e grozav, Charlotte Rampling e fascinanta ca de obicei, iar in unele momente pare intinerita cu 30 de ani. In interviul de mai jos, ea povesteste cum a decurs colaborarea cu fiul sau, dar si despre placerea pe cate o are de a-si asuma riscuri.

Reporter: Fiul dvstra a spus ca ati refuzat prima data rolul Annei. De ce?

Charlotte Rampling: Cartea nu se termina cum se termina indeobste filmele - ma refer la structura de baza si la personaje, iar „treatmentul” era foarte brut si nu ma facea sa ma pot imagina intr-o asemenea lume. Toata finetea psihologica existenta acum in film nu exista in acel „treatment”, ci doar niste idei ale lui Barnaby despre ce dorea sa faca. Era o lume mult prea brutala cu care nu doream sa am de-a face.

Rep: Dar nu v-ati gandit ca l-ati