De la început, Radu Duda s-a prezentat cu un program politic demn de luat în seamă. Esenţa acestui program: un altfel de preşedinte decât Traian Băsescu.
La scrutinul prezidenţial de la finele lui 2009 vom avea înscris în cursă şi un candidat independent: principele Radu Duda. Prezenţa unui independent între aspiranţii la fotoliul de la Cotroceni nu e o noutate prin raportare la anii electorali postdecembrişti. În 1992, 1996, 2000, 2004, alături de candidaţii partidelor mai mult sau mai puţin importante, s-au numărat şi independenţi. O retrospectivă a prestaţiei şi rezultatelor acestora ne dezvăluie câteva note definitorii:
1) Candidaturile lor au fost anunţate cu puţin înainte de debutul campaniei electorale oficiale.
2) Imensa lor majoritate au lăsat impresia înscrierii în competiţie din alte motive decât voinţa de a câştiga. Unii au ţinut să fie prezenţi pe listă din ambiţii strict personale. Alţii, pentru că aveau probleme cu stabilitatea emoţională.
Cei mai mulţi au făcut-o de dragul unei ipostaze destul de rentabile în România postdecembristă: cea de candidat la preşedinţia României.
Într-o schiţă ce urmează să apară în volumul meu de proză satirică descriu întâlnirea mea la Frizerie cu un domn care, în timp ce se tundea pe scaunul de alături, mi-a întins o carte de vizită pe care, la profesie, era trecut doar atât: candidat la preşedinţia României. Din câte-mi amintesc, scena a avut loc cu vreun an în urmă. Încă de pe atunci respectivul îşi făcea un temei de fală din ipostaza de candidat la prezidenţiale.
Chiar dacă ştiau că n-au nici o şansă, independenţii sau chiar candidaţii unor partiduleţe obscure, înfiinţate pentru ca un pretendent să nu fie obligat să strângă semnăturile necesare, au găsit de cuviinţă că simpla ipostază de concurent aduce unele avantaje: de la sporul de publicitate pentru adev
