Circulaţia feroviară între Alba Iulia şi Vinţu de Jos a fost blocată, joi, timp de aproape o oră, după ce o porţiune din şina de cale ferată s-a fisurat din cauza gerului, iar patru trenuri au întârziere, transmite corespondentul.
Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Alba, Dumitru Marcu, a declarat, pentru Mediafax că o porţiune din calea ferată de pe tronsonul feroviar Alba Iulia - Vinţu de Jos s-a fisurat, joi dimineaţă, din cauza gerului, iar din această cauză circulaţia feroviară pe ruta respectivă a fost întreruptă timp de aproximativ o oră.
Marcu a spus că în această perioadă s-a înlocuit porţiunea din calea ferată fisurată, iar la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia feroviară a fost reluată.
Potrivit sursei citate, în intervalul respectiv patru trenuri au înregistrat întârzieri.