Până la 54 de ani a făcut teatru, film, politică, glorie, dragoste şi copii. Astăzi, libertatea sa este mai presus de orice. Florin Călinescu vorbeşte mult, animă râsul, induce seriozitatea. Spune că nu mai vrea în showbiz, dar arta spectacolului rămâne esenţa sa.

„Adevărul": Dacă Adrian Sârbu este „tatăl Pro TV", atunci o am în faţă pe „mama Pro TV"? Nu vă este greu fără «copil»?

Florin Călinescu: În Biblie se spune că asta este menirea copilului: să lase pe mama şi pe tatăl lui şi să se ducă să-şi trăiască viaţa, asta e legea firii. Cred că mi-ar fi greu să lucrez într-un domeniu în care nu m-aş pricepe. În '94 când s-a pus problema să facem această poveste numită Pro TV nu-mi era nici greu, nici uşor, era în continuarea exaltării post-revoluţionare. Nu ştiam ce-o să iasă. Efectiv, a fost o mare dragoste la prima vedere! Cu Adrian (Sârbu - n.r.) mă ştiam de mult, din armată, şi atunci când mi-a propus să facem acest pas, n-am avut nicio ezitare. Faptul că fac ceea ce fac pe o scenă de teatru, pe stradă, pe un platou de filmare sau pe un platou de televiziune, înseamnă acelaşi lucru pentru mine. Sigur că priceperea lui, şi asta se dovedeşte în continuare, a ajuns şef peste jumătate de Europa, şi oportunitatea de a mă afla la timpul potrivit, la momentul potrivit, a făcut să naştem acest proiect. Lucrurile au mers în direcţia potrivită, cel puţin în perioada aia, când celelalte televiziune gâlgâiau de creativitate. Astăzi televiziunile sunt cantonate într-o zonă a unui mimetism care denotă o sărăcie şi a mijloacelor şi a celor care propulsează în această meserie.

Spuneam într-un interviu acum şapte, opt ani, când eram în plină glorie, că voi lua o pauză pentru că nu ştiu cât pot să cobor ştacheta când mi se va cere ca să-mi iau leafa din televiziune. Imediat după 2001 a început coborârea ştachetei, ori eu nu sunt făcut pentru hula-hop, nu