Specie teribila! Trupul lor traieste in istorie, e perisabil ca si ale noastre. Mintea insa le e ferecata ermetic in cavitatea unui concept, flotind peste realitate, in cerurile halucinatiei. Misa aparuse in satul socrilor mei cam odata cu Gorbaciov. Asta pe micul ecran, evident (pentru ca la propriu, e-he, ce mai drum s-ar fi croit printre dealuri si cu ce dale s-ar fi sulemenit huditele!), celalalt, de, in trup (putin) si haine spalacite, cu o cravata legata laliu la gitul subtiratic. N-ai fi dat o para chioara pe el, atit parea de oarecare. Dupa prima adunare de partid insa lumea a prins un fel de frica greu de explicat in termeni rationali: decit sa dea ochii cu proaspatul secretar de partid, mai bine cotea sau facea cale intoarsa. Nici cotoii intunecati nu produceau un asemenea efect! Intr-un tirziu, intrigat de-a binelea, mi-am facut treaba si i-am pasit pragul. Domn'e, te umfla risul sa-l vezi tronind in chip de movilita la o masa cit toate zilele, cu portretul urias al parintelui popoarelor proptit pe tidva-i marunta. Dar a fost suficient sa deschida gura ca impresia s-a reconfigurat instantaneu. Vorbind, secretarul nu mai era o gramajoara de oase acoperite de o piele serafica, ci o instanta sinistra. Mult timp n-am inteles de unde vine senzatia asta (si ea facea oroarea localnicilor): din caracterul impersonal al discursului, ca sa ma exprim academic. Misa, altfel zis, vorbea cu gura rapoartelor lui Brejnev, era o pilnie ambulanta. Vorbea la adunarile de partid, la sedintele cirmuirii, in cimp, la plenarele comitetului raional de partid, pe strada, la magazin - oriunde! Si era de o energie inepuizabila, obstinat, surd la orice argument. Un posedat de partid! Nu te puteai pune in poara cu unul ca el: era incomparabil mai ieftin sa tai poala... Misa, cu alte cuvinte, era un dogmatic complet lipsit de humor, de o platitudine desavirsita, rigid pina-n pinzele al