Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cioacă i-a pus gând rău avocatei Elodiei

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Faimosul poliţist Cristian Cioacă a lipsit la recursul, intentat chiar de el, cu privire la programul de vizitare a fiului său de bunicii materni. Nici avocata poliţistului nu a fost prezentă şi a trimis instanţei o cerere de amânare, la care a anexat un act medical pentru a-şi motiva absenţa. În lipsa lor, avocata Crina Radu, cea mai bună prietenă a Elodiei, susţine că la ultima întâlnire cu Cioacă a fost bruscată şi ameninţată, fapt pentru care a depus o plângere penală împotriva poliţistului

Curtea de Apel Braşov a stabilit ieri amânarea recursului intentat de Cristian Cioacă cu privire la programul de vizitare a lui Patrick. La termenul de ieri, petentul poliţist Cristian Cioacă şi avocata sa nu au fost de găsit pe holurile instanţei. Ei au trimis în schimb o cerere de amânare, însoţită de un act medical din care reiese că avocata Maria Vlasii este bolnavă. Completul de judecată a stabilit un nou termen pentru data de 24 noiembrie. „Mă aşteptam să nu se prezinte. Aşa au procedat şi la Tribunalul pentru minori şi familie, unde au formulat apel, după care au făcut o cerere de amânare. I s-a admis şi la următorul termen nu s-a prezentat. Aşa va face şi la Curtea de Apel. Sunt sigură că la următorul termen nu se va prezenta. Oricum, nu are ce probe să aducă la recurs, din moment ce nu le-a prezentat nici la fond, nici la apel”, ne-a declarat Crina Marilena Radu, avocatul familiei Ghinescu. Aceasta este de părere că acţiunea în instanţă a lui Cioacă este un răspuns la diversele procese intentate de împotriva acestuia. Chiar i s-a reproşat doamnei Ghinescu de către Cioacă Cristian că îl tot poartă pe drumuri.

Potrivit deciziei instanţei, copilul familiei Cioacă, Patrick, îşi poate vizita bunicii materni o săptămână în vacanţa de primăvară şi de iarnă şi o lună în vacanţa de vară.

Între poliţistul care şi-a făcut nevasta să dispară şi cea mai

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 41 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 10 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 20 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 17 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°