Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie publică o serie de arhive guvernamentale privind OZN-urile

Publicat in Adevarul, joi 12 iulie 2012 ·

Marea Britanie a publicat joi o serie de arhive ce cuprind rapoarte şi anchete guvernamentale despre semnalarea unor Obiecte Zburătoare Neidentificate (OZN-uri), dintre care unul deasupra stadionului echipei de fotbal Chelsea, relatează AFP

Cele 25 de documente făcute publice de Arhivele Naţionale britanice includ "un raport lung către biroul fostului premier, Tony Blair, privind politica în materie de OZN-uri", însoţit de o descriere a postului de agent al biroului pentru OZN, calificat drept "munca cea mai stranie din Whitehall".

Potrivit angajatului biroului pentru OZN, închis în 2009, percepţia potrivit căreia acesta era format din "echipe strict secrete de specialişti veniţi din toate colţurile ţării într-o versiune reală a X-Files" este "pură ficţiune".

Activitatea zilnică a acestui birou era de a întocmi rapoarte despre poziţia Ministerului Apărării în ceea ce priveşte OZN-urile, de a demara anchete despre OZN-uri, de a se ocupa de cererile venite din partea Freedom of Information (organism însărcinat cu asigurarea libertăţii de acces la documente administrative), dar şi de a gestiona activitatea experţilor în OZN-uri.

Printre anchetele cele mai ciudate figurează şi semnalarea unui OZN, de către un poliţist, în apropierea clubului de fotbal Chelsea, precum şi vizita a trei "oameni în negru" făcută unei persoane care a declarat că a văzut un OZN în Lincolnshire.

Potrivit arhivelor, un proprietar de hotel din Ţara Galilor a susţinut că dintr-un OZN, care aterizase, "doi humanoizi fără feţe şi cu siluetă impozantă au ieşit şi au început să facă nişte măsurători".

În aceste dosare sunt incluse şi detaliile unui raport din 1995, întocmit de un agent al serviciilor de informaţii în ceea ce priveşte OZN-urile al Ministerului Apărării, în care se specula asupra motivului vizitei pe Pământ a extratereştrilor. Agentul considera că acea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 40 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 11 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°