Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Laptele pentru sugari, gratuit doar pe hârtie

Publicat in Adevarul, joi 10 martie 2011 · ·

Ministerul Sănătăţii a promis alimentaţie gratuită, dar a uitat să aloce şi bani. Gorjencele care beneficiau, teoretic, de programul guvernamental sunt nevoite în această lună să cumpere laptele praf din magazine, plătind 30 de lei pentru o cutie.

În judeţul Gorj, 1.100 de bebeluşi de până la un an ar trebui să primească gratuit, în fiecare lună, câte opt cutii cu lapte praf. Programul derulat de Ministerul Sănătăţii este însă la pământ: stocul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj s-a terminat încă din februarie şi nu au fost alocate fonduri pentru noi achiziţii. Reprezentanţii instituţiei spun că, şi în cazul în care ar fi repartizaţi urgent banii, aprovizionarea ar dura, pentru că trebuie organizată o nouă licitaţie.

Nicio veste despre bani

„Luna trecută, s-a distribuit lapte doar pentru 500 de micuţi, pentru că atâtea cutii mai erau pe stoc. Ministerul Sănătăţii n-a mai alocat deocamdată alţi bani pentru continuarea programului. Nici nu avem promisiuni că aceşti bani vor fi repartizaţi curând. Aşteptăm să vedem ce măsuri va lua ministerul. Întârzieri au mai fost înregistrate şi anul trecut, în luna august. Atunci când fondurile vor ajunge în Gorj, va trebui organizată o licitaţie privind achiziţionarea cutiilor cu lapte praf“, a spus Elena Piţian, purtătoarea de cuvânt a DSP Gorj. Cele 600 de mămici care trebuia să beneficieze de program n-au altă soluţie decât să cumpere laptele praf din magazine. „Eu n-am avut deloc lapte la sân şi mă încadram în programul Ministerului. Era binevenit laptele gratuit, pentru că acum sunt nevoită să-l iau din supermarket, cu 30 de lei cutia. Nici nu mă gândesc să merg la farmacie, pentru că acolo este şi mai scump“, a spus Diana Ilie, de 27 de ani, din Târgu-Jiu. Potrivit legii, lapte praf primesc gratis micuţii din centrele de plasament, cei ale căror mame au boli cronice sau nu pot alăpta, bebeluşii în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 24 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°