Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Istoricul Iacob Mârza a colaborat cu fosta securitate

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 · ·

Istoricul Iacob Mârza, profesor la Universitatea „1 Decembrie 1918“, este colaborator al fostei securităţi. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a pronunţat marţi, 3 noiembrie 2009, o decizie definitivă prin care respinge recursul profesorului universitar la o decizie anterioară a Curţii de Apel Bucureşti. Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat în luna aprilie 2009 o sentinţă favorabilă Consiliului Naţional privind Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Instituţia a solicitat judecătorilor constatarea faptului că Iacob Mârza a colaborat cu securitatea. Decizia ICCJ este executorie şi mai poate fi atacată doar pe căi extraordinare, revizuire sau contestaţie în anulare.

„Nu comentez“

Contactat telefonic, profesorul universitar a refuzat să facă declaraţii în legătură cu seninţa ICCJ. „Nu vrea să fac niciun comentariu”, a spus Iacob Mârza. Istoricul a fost rector al Universităţii din Alba Iulia în perioada 2000 – 2004, respectiv decan al Facultăţii de Istorie între anii 2004 – 2008 şi decan al Facultăţii de Ştiinţe în perioada 1993 - 2000.

Pentru a putea candida şi obţine aceste funcţii administrative, Iacob Mârza a trebuit să semneze declaraţii pe propria răspundere prin care a susţinut că nu a colaborat cu fosta securitate. Rectorul Universităţii, Achim Moise, a spus că, deocamdată, activitatea profesională a istoricului Iacob Mârza nu va avea de suferit.

„Domnul Mârza este responsabil de tot ce a comis şi a făcut dacă instanţa a hotărât în acest fel. E firesc să suporte consecinţele acţiunilor sale, însă până când nu se va dovedi probă penală, activitatea dânsului din punct de vedere profesional nu va avea de suferit. Eu nu sunt în măsură să judec acţiunile sale pentru că moralitatea ne priveşte pe fiecare dintre noi. Nu pot avea o poziţie, decât neutră, până în momentul în care se va dovedi probă penală

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 38 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 54 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°