Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi bătrâni din Săcele, „omorâţi” în somn, de gazul metan

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Viaţa le-a fost curmată de improvizaţiile pe care le-au făcut la reţeaua de gaz.

Doi bătrâni din municipiul Săcele au murit în noaptea de luni spre marţi, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Bărbatul, în vârstă de 83 de ani, şi soţia sa, în vârstă de 78 de ani, au fost găsiţi morţi ieri dimineaţa, în jurul orelor 10.10, în locuinţa lor din oraşul braşovean. Prima concluzie a anchetatorilor a fost ca bătrânii au murit intoxicaţi cu monoxidul de carbon de la o sobă pe care o lăsaseră pornită peste noapte. Fiul celor doi a venit marţi dimineaţa să-i viziteze, însă, în momentul în care a intrat în casă a avut un şoc. „Băiatul spune că de dimineaţa a dat telefon la bătrâni, pentru că îi controla tot mereu, şi, nerăspunzând nimeni, şi-a dat seama că ceva s-a-ntâmplat şi a venit cât a putut de repede cu un taxi”, povesteşte o vecină. „Au adormit şi muncitorii de la gaze spun că aveau soba de teracotă puţin crăpată, iar gazele din sobă au ieşit în casă şi i-au intoxicat pe amândoi”, spune o altă vecină. Anunţate de fiul victimei, două ambulanţe au sosit de urgenţă la casa celor doi, însă nu mai era nimic de făcut. „Ne-am deplasat la faţa locului cu două echipaje SMURD, dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic, cele două persoane fiind găsite decedate. Vorbim de un bărbat de 83 de ani şi de soţia lui de 78 de ani care s-au intoxicat de la o sobă”, a declarat lt Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov. Din primele cercetări, se pare ca cei doi bătrâni au adormit cu gazul pornit în soba din dormitor şi au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon în urma unor scurgeri de gaze. „Menţionăm că, în urma investigaţiilor tehnice efectuate de către echipele Distrigaz Sud Reţele, nu au fost depistate scurgeri de gaze pe reţeaua de distribuţie în zona imobilului respectiv. Din primele cercetări s-a constatat o improvizaţie la instalaţia de utilizare a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 44 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°