Dorinţa de a mânca dulciuri este cauzată uneori de carenţe de crom, magneziu sau de zinc. Alteori, ea semnalează o problemă de natură psihică.
Pofta de dulciuri nu ar fi o problemă atât de mare dacă le-am consuma pe acelea care conţin zaharuri cu eliberare lentă, care se găsesc, de exemplu, în fructe. Ele ne asigură un nivel constant de energie, pe o perioadă mai lungă.
Însă pentru multe persoane, „dulce" înseamnă prăjituri şi bomboane cu zahăr alb, rafinat. Acesta face parte din categoria zaharurilor cu eliberare rapidă, care ne cresc într-un timp foarte scurt glicemia, dar care o şi scad la fel de rapid. Consumând asemenea zaharuri, care provoacă variaţii foarte bruşte ale glicemiei, ne expunem riscului de a face diabet. De aceea, este bine să limităm aceste pofte, mai ales dacă ele ne „trimit" către zaharurile nesănătoase, iar pentru reuşi acest lucru, este important să aflăm cauza lor. Iată care poate fi ea:
Eşti obosit. Pofta de dulce este întipărită în genele noastre. Suntem „programaţi" genetic să mâncăm alimente care conţin zaharuri, pentru acestea sunt o sursă importantă de energie. Oboseala este de multe ori consecinţa scăderii nivelului glicemiei din sânge, iar organismul nostru reacţionează la această modificare prin creşterea apetitului pentru dulce.
Eşti deprimat. Când suntem trişti, scade nivelul serotoninei, un neurotransmiţător care ne asigură starea de bine. Dulciurile, ca de altfel toţi carbohidraţii, stimulează secreţia serotoninei şi ne fac astfel să ne simţim mai fericiţi. Prin urmare, pofta de dulce nu apare întâmplător atunci când ne simţim deprimaţi. În plus, consumul de dulciuri este, pentru majoritatea oamenilor, o formă de recompensă cu origini în copilărie. Mulţi părinţi îşi recompensează copiii cu bomboane şi prăjituri.
Eşti stresat. Organismul percepe stresul ca pe o situaţie de criză, iar pent