Producţia industrială a crescut în primele nouă luni cu 7% faţă de aceeali perioadă a anului 2012, respectiv 6,2% dacă se ajustează cu numărul zilelor lucrătoare şi sezonalitate, potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
Creşterile au fost susţinute de industria prelucrătoare, care a urcat cu 8,5% în serie brută şi cu 8% în serie ajustată, şi de industria extractivă, care a crescut cu 3,2% în serie brută şi cu 2,8% în serie ajustată. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,9% ca serie brută şi cu 4,6% ca serie ajustată.
Comparând luna septembrie cu aceeaşi lună a anului trecut, în septembrie a existat o creştere brută de 10%, iar dacă se ajustează, aceasta este de 7,1%.
Raportată la august, în septembrie, producţia industrială a crescut cu 19,5% ca serie brută şi cu 2,4% ca serie ajustată.
Consumul de energie a scăzut, însă, în aceeaşi perioadă şi tot cu acelaşi procent de 7%. Acesta era văzut în 2009 de către preşedintele Traian Băsescu drept un indicator al activităţii în economie.