Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răsturnare hilară de situaţie în cazul Elodia: Procurorii nu au reactivi pentru refacerea probelor

Publicat in Romania TV, marți 19 noiembrie 2013 ·

Dacă va crede cineva că surprizele în cazul ”Cioacă-Elodia” pot lua sfârşit, se înşală. Conform unor surse demne de încredere, expertizele medico-legale solicitate a fi refăcute ar putea întârzia până la primăvară. 

Dosarul Cioacă-Elodia este deparet de final. Mulţi credeau că, până la sfârşitul anului, apelul în cazul Cioacă ar putea fi tranşat. Dacă ar fi fost să ne luăm după cele declarate, recent, la România TV, de prof. univ. dr. Vladimir Beliş (fost şef al INML), expertizele ar trebui finalizate în câteva săptămânit. Numai că, practic, lucrurile stau cu totul altfel.

"Nu sunt reactivi – vorbim din ianuarie încolo"

Instanţa a dispus, la începutul acestei luni, ca INML să refacă peste 30 de expertize privind profilul ADN al urmelor de sânge găsite în diferite locuri şi pe diferite obiecte legate de presupusa dispariţie a Elodiei Ghinescu. Luna noiembrie se apropie de sfârşit, iar semne dinspre INML... nu prea sunt. Sau, mai degrabă, nu prea sunt încurajatoare. O sursă demnă de încredere ne-a dezvăluit, ieri, în exclusivitate, următoarele: ”Probele nu au cum să iasă aşa de repede cum spunea domnul profesor Beliş pentru că, în primul rând, nu există reactivi. Trebuie făcută licitaţie, iar bani nu sunt. Este sfârşit de an, se înţelege. A mai cedat şi un agregat, aşa că sunt şi probleme tehnice. Vorbim din ianuarie încolo. A, în America sigur că se făcea în câteva săptămâni, cel mult. Dar la noi... nu sunt bani. Aşa că vorbim… la primăvară”. Dacă tot au atâtea probleme, de ce nu cer legiştii români ca expertizele în cazul ”Cioacă-Elodia” să fie făcute în străinătate (în Ungaria, Austria sau în altă ţară din UE) şi, astfel, aşteptarea/suspansul ar lua sfârşit. Inclusiv... suspiciunile.

Citeşte mai mult peziarulring.ro

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 21 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°