Gata! Vacanţa se apropie de sfârşit! După Sfânta Maria Mare, ţăranii noştri îşi coboară turmele de oi de la munte şi purced a se pregăti de zilele toamnei în care îşi vor culege recolta, iar puţina lor odihnă de peste vară se risipeşte. Orăşenii plecaţi în drumeţie pe la munte, pe la mare sau prin sate, pe la părinţi şi bunici, se reîntorc în oraşele noastre aglomerate, poluate şi murdare. Mai e puţină vreme şi reîncep munca, lupta românilor pentru supravieţuire în săraca şi bolnava Românie a începutului de secol XXI. Pentru mine, acest sfârşit de vacanţă, o vacanţă care mi-a lipsit în acest an, este momentul în care retrăiesc emoţia începutului de nou an şcolar. În fiecare lună septembrie, când zăresc pe străzi grupurile de elevi mergând spre şcoli şi licee, mă gândesc la trecutul meu, la anii de şcoală primară, de liceu şi de facultate care mi-au dăruit bogăţia cunoştinţelor intelectuale şi puterea de a înţelege lumea în care trăiesc. Tot acum mă gândesc, cu teamă şi nelinişte, la viitorul copilului meu care, peste ceva vreme, va merge la şcoală, să înveţe carte într-un sistem de învăţământ aflat în colaps.
La viitorul şcolii româneşti se gândeşte sau ne zice că se gândeşte şi doamna ministru Ecaterina Andronescu. Aflată în plin război cu „fabricile de diplome“ ale universităţilor private, constrânsă de primul-ministru să definitiveze în grabă legile reformei educaţiei, când susţinută, când părăsită de PSD, partidul de origine, Ecaterina Andronescu pendulează între a fi politician şi a fi iniţiatoarea unor reforme reale în sistemul de învăţământ românesc. Nu ştim cine va învinge, politicianul sau reformatorul. Ştim însă că mizeria, destructurarea, mediocritatea, birocraţia, ineficienţa, într-un cuvânt, criza din şcoala românească, ne aruncă în trecut, tocmai în timpurile lui Mihai Eminescu. Iată ce scria publicistul Mihai Eminescu despre învăţământul românesc