Ieri dimineaţă, Lăcătuş le-a cerut jucătorilor să profite de paşii greşiţi ai rivalelor, după care a condus cel mai dur antrenament din 2009
La fix 14 ore distanţă de finalul meciului Dinamo - CS Otopeni 0-0, care a încins la maximum lupta pentru cîştigarea titlului, Lăcătuş a dat startul antrenamentului Stelei. Înaintea acestuia, dar şi pe parcursul lui, principalul subiect de discuţie şi de pregătire a fost pasul greşit făcut de marea rivală din Ştefan cel Mare. "Să o încolţim pe Dinamo" a fost mesajul cu care s-au încurajat steliştii.
CUM I-A MOTIVAT
1. "Să legăm victoriile!"
Jucătorii au venit bine dispuşi la stadion, iar Lăcătuş n-a evitat să discute de eşecul lui Dinamo: "Rezultatele ne-au ajutat, aţi văzut ce s-a întîmplat cu Dinamo, însă dacă nu vom lega victoriile în continuare, nu vom realiza nimic. Dacă vom cîştiga şi următoarele jocuri, atunci îndeplinim două obiective: puncte importante în clasament, care ne vor apropia de primele locuri şi vom face presiune mare pe cei din faţă, dar şi moral beton pentru finalul sezonului".
2. "La Piteşti e hopul cel mare, apoi avem program bun"
Lăcătuş s-a referit apoi strict la etapa următoare. "Vă spun sincer, hopul cel mare va fi la Piteşti. Este un meci foarte greu, cu o echipă bună. Dacă îl vom trece, apoi va urma o serie ceva mai la îndemîna noastră, cu echipe din spate. În plus, contracandidatele noastre vor juca între ele, lucru care ne va avantaja", a continuat Lăcătuş.
CUM I-A ŢINUT ÎN PRIZĂ
1. "Să nu ne credem deja pe primul loc"
Tocmai pentru că Goian, Ghionea şi ceilalţi erau euforici după ce văzuseră şi comentaseră îndelung meciul Dinamo - Otopeni, Lăcătuş a întors foaia: "Gata, dacă celelalte echipe au făcut aceşti paşi greşiţi, să nu ne credem deja pe primul loc. S-o luăm pas cu pas şi cred că principalul obiectiv e să