Philip Roth, pe bună dreptate considerat patriarhul scrisului iudeo-american, este un scriitor care a intrat demult şi în canonul literaturii americane, şi în atenţia publică internaţională.

Fiind foarte evreu, Roth este universal. Probabil că doar Bernard Malamud, cel care folosea cuvântul evreu ca o metaforă pentru orice om în suferinţă, îl poate concura pe Philip Roth în ceea ce priveşte înţelegerea pentru tot ceea ce este uman1. Roth nu s-a sfiit să declare că este scriitor înainte de a fi evreu, producând stupoarea cercurilor evreieşti tradiţionaliste. Tot Roth s-a declarat adversarul emigraţiei evreieşti din Europa postbelică, considerând-o un soi de succes postum al lui Hitler care dorea să golească bătrânul continent de evrei.

Unul dintre ultimele romane ale lui Philip Roth este The Human Stain, tradus de Cornelia Bucur cu titlul Pata umană şi apărut la Editura Polirom în 2003. Fundalul naraţiunii este scandalul produs de celebra pată de lichid biologic bărbătesc care l-a obligat pe descurcăreţul Bill Clinton să recunoască că a minţit atunci când arăta cu degetul spre operatorul de televiziune şi pretindea că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase: „Nu, nu, eu nu am avut relaţii intime cu femeia aceea. Cu domnişoara Lewinski." Scandalul Lewinski nu este, însă, pentru Roth decât un pretext pentru a discuta unele dintre problemele grave ale Americii de astăzi. Din punct de vedere naratologic, constatăm că Philip Roth foloseşte acest episod care a făcut senzaţie la vremea lui pentru a crea ceea ce Roland Barthes numeşte „efectul de real"2. Construirea tramei prin referire la un eveniment care s-a desfăşurat în afara textului, în lumea reală va spori credibilitatea, verosimilitudinea textului.

Capacitatea textului de a suporta o referire la adevărul lumii reale este o caracteristică narativă care porneşte de l