Cu putin inainte de sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, prin februarie 1945, Adolf Hitler facea urmatoarea profetie: „Odata cu infrangerea Reichului...nu vor ramane in lume decat doua mari puteri capabile sa se infrunte – Statele Unite si Rusia Sovietica. Legile istoriei, ca si cele ale geografiei, imping cele doua puteri spre o confruntare, fie militara, fie economica si ideologica. Și aceste doua puteri vor deveni, atat una cat si cealalta, inamicii Europei; lucru inevitabil prin prisma acelorasi legi. Este de asemenea sigur ca cele doua puteri vor cauta mai devreme sau mai tarziu sprijinul singurei mari natiuni ce ramane in Europa, poporul german.” A fost mai devreme iar nu mai tarziu.

Cam in aceeasi perioada, Iosif Visarionovici Stalin dadea dovada unui vizionarism de aceeasi claritate afirmand: „Ideile sunt mai puternice decat tunurile. Noi nu i-am lasa pe inamicii nostri sa aiba tunuri. De ce le-am lasa ideile? In acest razboi fiecare isi va impune sistemul pana acolo pana unde vor putea ajunge armatele sale.” Asa s-a intamplat. Cu putin inainte, prin vara anului 1944, secretarul american al trezoreriei, Henry Morgenthau Jr., intocmea planul ce avea sa ii poarte numele si care, spre a preveni renasterea amenintarii germane la adresa pacii europene, preconiza dezmembrarea Germaniei, confiscarea sau distrugerea intregii sale industrii grele si transformarea sa intr-o economie eminamente agrara. Pornind de la acest Plan, in septembrie 1944, Roosevelt si Churchill semnau un memorandum in care se afirma ca programul „vizeaza convertirea Germaniei intr-o tara cu caracter in primul rand agricol si pastoral.” A fost transformata intr-o tara super-industriala orientata spre export, Planul Marshall luand locul Planului Morgenthau. Hitler si Stalin au vazut, deci, mai corect viitorul decat Morgenthau, Roosevelt si Churchill. Cu aproape sapt