Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să-ţi vinzi casa pe timp de criză, în trei paşi!

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 · ·

Când criza te strânge cu uşa şi ai nevoie de bani, vânzarea casei devine o misiune aproape imposibilă. Există totuşi soluţii care te pot ajuta să convingi clientul să-ţi cumpere proprietatea

Bogdan Ciocoveanu(30 de ani) îşi conduce propria firmă de consultanţă pentru dezvoltarea căreia are nevoie, în prezent, de cât mai multe lichidităţi. Aşa se face că a scos la vânzare câteva dintre proprietăţile pe care le-a cumpărat în urmă cu doi ani în zonele centrale din Capitală. Achiziţiile l-au costat, în total, pe proprietar 800.000 de euro, iar dacă vinde măcar una poate să-şi dezvolte firma.

Dacă te-ai hotărât să-ţi vinzi casa trebuie să accepţi că regulile jocului s-au schimbat radical. Nu are rost să aştepţi o minune, piaţa nu îşi va reveni prea curând. Finalizarea tranzacţiei este mai importantă acum decât obţinerea unei sume cât mai mari.

Iată care sunt recomandările Forbes România:

1. Pentru a fi cât de cât sigur că oferta ta va trezi interesul potenţialilor clienţi, anunţă un preţ mai mic cu 10%, faţă de tranzacţiile încheiate;

2. Pregăteşte-te să accepţi chiar un discount de 15% în urma negocierilor. Chiar dacă ţi se pare că vei ieşi în pierdere, în cele din urmă vei fi poate singurul din zonă care va reuşi să vândă şi să faci rost de bani lichizi. Zona poate fi determinantă pentru cumpărător. Prin urmare, scoate în evidenţă cu obstinaţie punctele forte ale acesteia;

3. Dacă apelezi la o agenţie pentru a-ţi vinde proprietatea, alege doar una singură din zona în care se află locuinţa. Acest tip de exclusivitate îl poate determina pe agent să găsească într-un timp mai scurt un cumpărător cu adevărat interesat.

Citiţi mai multe despre experienţa lui Bogdan Ciocoveanu cu vinderea unei locuinţe pe timp de criză în numărul 25 al revistei Forbes România.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 3 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°