Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrea să continue

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 iunie 2008 ·

Regretul selecţionerului este că nu am bătut cu Italia şi deja se gîndeşte la preliminariile pentru CM 2010.

“Asta este, trebuia să vină şi acest moment. De acum trebuie să ne concentrăm pentru cele trei jocuri importante din toamnă, pentru preliminariile Cam­pio­na­tului Mon­dial”, a precizat Victor Pi­ţurcă la conferinţa de presă, ară­tînd că nu se gîndeşte la o des­părţire de e­chipa naţională. “Dintr-o a­se­me­nea grupă puteam să plecăm cu zero puncte”, a adăugat teh­ni­cianul de 52 de ani.

Selecţionerul s-a declarat de­z­amăgit de prestaţia elevilor săi a­seară: “Păcat că nu am fost con­stanţi, nu am avut curaj şi am tratat anumite faze inadmisibil”. Apoi s-a întors la marele său of, me­ciul cu Italia: “Atunci puteam să ne calificăm. Dacă marcam din 11 me­tri, intra şi această generaţie în istorie”.

2010e anul în care expiră contractul lui Piţurcă.

“După două jocuri, cu campioana mondială şi vicecampioana, e greu să obţii acelaşi nivel de concentrare”

“S-a văzut, mai ales în repriza a doua, că nu sîntem proaspeţi”

Victor Piţurcă selecţioner România

“Noi nu am fost prea bine organizaţi în te­ren, fapt pentru care nu ne-am putut regăsi”

“Rămînem cu o amintire frumoasă şi cu gîndul că ne-am fi putut califica în «sferturi» dintr-o grupă infernală”

Răzvan Raţ fundaş România

“Sîntem foarte trişti, însă mîndri că putem părăsi această competiţie cu fruntea sus după două rezultate notabile, cu Franţa şi Italia”

Bogdan Lobonţ portar România

“Am întîlnit o echipă mai proaspătă. Golul primit la începutul reprizei a contat mult. Eram calificaţi dacă Mutu marca din penalty cu Italia? Dar dacă era validat înainte golul lui Toni?!”

Marius Niculae atacant România

“Am fost foarte obosiţi. Ne aşteptam la un meci greu şi cred că am ratat calificarea şi pentru că am fost excesiv de concentraţi pe

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 43 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 13 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 34 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°