Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Bunea Stancu: "Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti"

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 3 martie 2010 ·

* Stancu consideră deplasate acuzaţiile făcute recent de Balcan la adresa lui şi spune că sunt doar găselniţe menite să motiveze mutarea acestuia la PDL, mutare plănuită de deputat mai demult

Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, spune că departe de a suferi în vreun fel în urma plecării deputatului Viorel Balcan din PSD, se gândeşte că ar fi fost, poate, mai bine ca partidul să fi scăpat de el mai demult. Liderul social - democraţilor brăileni consideră deplasate acuzaţiile făcute recent de către Balcan la adresa lui şi spune că, dacă este cineva cu o reputaţie îndoielnică unanim cunoscută de brăileni, acesta este chiar Balcan. Astfel, legat de faptul că ex-PSD-istul Balcan l-a numit un "mic tiran", Stancu afirmă că el nu linguşeşte pe nimeni şi că nici nu poate mulţumi pe oricine, dar că în niciun caz nu se comportă ca un tiran în cadrul partidului: "Nu e niciun secret că vin din mediul privat şi îmi place să cred că oamenii de acolo sunt exacţi, hotărâţi şi le place disciplina. La mine vorba e vorbă, când zic un lucru ăla e şi nu îmi plac nici miştourile de joasă speţă care îl caracterizează pe Balcan. La partid nu mi-a plăcut decât să fac lucruri calculate, nu să tragă oamenii de mine. Îi aduc aminte lui Balcan cu câte datorii a lăsat el partidul când a plecat de la conducere. Eu nu am un comportament din ăsta linguşitor, care mulţumeşte pe toată lumea, că nu poţi să îi mulţumeşti pe toţi. Unii vor case, alţii vor locuri de muncă, alţii vor să intervii pentru nu ştiu ce promovări. Eu sunt de părere că trebuie să discuţi cu toată lumea şi să ajuţi, dar în limita legii", a comentat Stancu.

"Asta e adevărata faţă a lui Balcan"

Legat de o altă acuzaţie adusă de către deputatul Balcan lui Stancu, şi anume că acesta i-ar fi distrus firma, Stancu spune că nu este adevărat şi că singurul vinovat de colapsul "Drumuri şi Poduri" este chiar Ba

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune. De 34 de ori a auzit verdictul "vinovat" în sala de judecată

News.ro acum o ora
Donald Trump a devenit joi primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune, după ce un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a ascunde o plată făcută către vedeta porno Stormy Daniels înainte

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 11 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 5 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 7 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 8 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum 5 ore
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

14 kilograme de cocaină, depistate în curtea unui imobil din Giurgiu / Trei persoane au fost reţinute / Valoarea drogurilor depășește un milion de euro

G4Media acum 6 ore
Trei persoane au fost reţinute în urma unei percheziţii domiciliare în oraşul Mihăileşti, unde autorităţile au identificat îngropată în curtea unui imobil cantitatea de 14 kilograme cocaină, cu o valoare de piaţă de peste un milion de euro, precum ş

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 6 ore
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 8 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/30°