Cu câteva ore înaintea şedinţei CSAT pentru discutarea situaţiei de la CFR Marfă pe care a cerut-o ieri oficial, Guvernul transmite că la Palatul Victoria convocarea "de urgenţă" a Consiliului, de către preşedintele Traian Băsescu, este considerată "o forţare".
Motivul reacţiei Guvernului este legat de absenţa premierului Victor Ponta aflat în concediu în străinătate. În absenţa sa, Preşedinţia a transmis că vicepremierul Gabriel Oprea îl poate reprezenta la CSAT, fără a avea drept de vot. Detaliu care, în opinia Guvernului, ar face imposibil consensul, absolut necesar în luarea deciziilor.
"Guvernul României vede ca fiind o forţare decizia preşedintelui de a convoca ”de urgenţă” CSAT, cunoscut fiind faptul că hotărârile în cadrul Consiliului se iau cu unanimitate de voturi a celor prezenţi, în condiţiile îndeplinirii cvorumului, ceea ce nu ar fi posibil în cazul participării la şedinţă a cuiva fără drept de vot", transmite, în replică, Guvernul.
Preşedinţia contrazice Guvernul. Când a ajuns, în realitate, cererea la Cotroceni
Preşedintele Traian Băsescu a răspuns ieri cererii Guvernului de a discuta problema contractului de privatizare a CFR Marfă în CSAT. Astfel, şeful statului a convocat şedinţa CSAT vineri, la ora 11.00, premierul Victor Ponta anunţând în urmă cu câteva zile că, de pe 1 august, va fi în concediu, însă în privinţa CSAT l-a încurajat pe preşedinte "să-l convoace", mandatându-l public pe Gabriel Oprea să îl reprezinte în Consiliu.
La momentul convicării CSAT, Preşedinţia a menţionat că va fi un consiliu "de urgenţă", la solicitarea Guvernului, trimisă oficial pe 1 august, şi pimită la Cotroceni la ora 17.05. Menţiunea contrazice preizările făcute oficial de Guvern pe 26 iulie, la două zile după aprobarea HG de privatizare în Guvern, sub rezerva confirmării prin aviz CSAT. La acel moment, purtătorul de cuvânt al Gu