Cea de a VII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2012 se va desfăşura, în perioada 30 mai - 3 iunie, în Complexul Expoziţional Romexpo, anunţă Agerpres.
Cu cele peste 300 de evenimente reunite intr-un adevărat maraton cultural, Bookfest 2012 va ocupa un spaţiu ce depăşeşte 4.000 mp, in care isi vor face marcata prezenta edituri, distribuitori de carte, tipografii şi companii partenere. Pe perioada targului vor avea loc lansări de carte, sesiuni de lectură şi întâlniri cu personalităţi ale lumii literare româneşti şi internaţionale, concerte, proiecţii cinematografice, reprezentaţii de teatru pentru copii şi cursuri de limbă franceză, precizeaza sursa citata.
Respectând tradiţia creată prin invitarea unei ţări la fiecare ediţie, Bookfest se bucură în 2012 de participarea Franţei ca oaspete de onoare, standul ţării invitate urmând a fi amenajat în pavilionul C3, aici fiind programate evenimentele anunţate de Ambasada Republicii Franţei şi Institutul Francez.
Iubitorii cărţii care vor veni la Bookfest pe 30 şi 31 mai îi vor putea întâlni la evenimentele de lansare pe Horia-Roman Patapievici şi Mircea Cărtărescu. În următoarele zile, vor avea ocazia de a-i revedea şi asculta pe Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu şi Lucian Boia, la prezentările volumelor pe care cunoscuţii autori le vor lansa în cadrul programului Bookfest.
Din partea ţării invitate şi-au confirmat prezenţa la întâlnirea cu vizitatorii Bookfest 2012 producătorul şi moderatorul de emisiuni culturale Bernard Pivot, autorii Michel Houellebecq, Nedim Gursel, Sylvie Germain, Yasmina Khadra şi Yann Apperry, editorul Jean Mattern (responsabilul cu literatura străină al Editurii Gallimard) şi academicianul Dominique Fernandez (autorul volumului 'Rapsodia română').
De altfel, scriitoarea Sylvie Germain va veni pe 31 mai în faţa publicului pentru