Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eugen, luduşeanul de geniu de la Philips

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 31 ianuarie 2011 ·

Luduşeanul Eugen Onac, cercetător senior la Laboratoarele Philips din Eindhoven, Olanda, unde s-a specializat în proiecte de design optic. Deşi are puţin peste 30 de ani, fostul papiist are deja în CV realizări de excepţie, una din acestea fiind construirea unui prototip de ecran bazat pe cristale lichide (LCD) în combinaţie cu LED-uri, gros de doar 8,8 milimetri.

Iniţiere în Fizica materialelor

A absolvit Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş în 1995, îndreptându-şi paşii către Universitatea din Bucureşti, unde a urmat cursurile Facultăţii de Fizică, absolvită în 1999. Impulsionat de o scurtă colaborare cu dr. Ulrich Wulf şi dr. Jan Kucera la Universitatea Tehnică Brandenburg din Cottbus, luduşeanul decide să continue cu un master în domeniul Fizicii materialelor, obţinut în anul 2001. “Pentru proiectul de diplomă am fost nominalizat de şeful catedrei de Fizica Solidului, prof. dr. Dan Brâncuş, la un stagiu de patru luni la Universitatea Tehnică Brandenburg din Cottbus, Germania. Aici am lucrat împreună cu dr. Ulrich Wulf şi dr. Jan Kucera pe un proiect teoretic în domeniul fizicii cuantice. Colaborarea a fost încununată de succes, având ca rezultat pe lângă lucrarea de diplomă şi un articol publicat într-o revistă cunoscută la nivel internaţional în domeniul fizicii solidului, “Phyisical Review B”. După absolvirea examenului de licenţă m-am înscris la cursurile de master ale aceleaşi facultăţi, de aceasta dată în domeniul Fizicii materialelor”, îşi aminteşte Eugen

Doctor al Universităţii Tehnice din Delft

Totul s-a derulat apoi într-un ritm rapid: a aplicat la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda, unde şi-a obţinut doctoratul în anul 2005. Nu înainte de a-şi aduce contribuţia la o serie de experimente de măsurare a zgomotului curentului electric la trecerea prin strucuturi cunatice, ale căror rezultate au fos

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în largul Mării Negre. Trei marinari sunt căutați de echipajele de salvare

HotNews acum 29 minute
​O navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Mai multe nave desfăşoară acţiuni de căutare în zonă, i

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 33 minute
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°