Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un american a câştigat 590 MILIOANE dolari, după ce a jucat la Loto cu 2 euro

Publicat in Antena 3, duminică 19 mai 2013 ·

Un câştigător va încasa suma de 590 de milioane de dolari care era pusă în joc la o loterie în Statele Unite, reprezentând cel mai mare pot câştigat în istorie de o singură persoană, au anunţat organizatorii pe site, relatează AFP, conform Mediafax.

Americanii s-au grăbit să cumpere bilete puse în vânzare cu echivalentul a doi euro în supermarketuri şi magazine pentru această extragere cu un câştig-record, după ce nimeni nu a câştigat cele 364 de milioane de dolari în joc la extragerea precedentă.

Dacă nu ar fi existat un câştigător sâmbătă seara, potul cel mare ar fi fost repus în joc la următoarea extragere şi ar fi atins fabuloasa sumă de aproape un miliard de dolari.

Însă un cumpărător din Florida a jucat numerele 10, 13, 14, 22, 52 şi 11 ca număr complementar, numit şi Powerball, şi a devenit multimilionar sâmbătă, la ora locală 23.00 (duminică, 6.00, ora României). Şansele de câştig erau, potrivit organizatorilor, de aproximativ una la 175 de milioane.

Precedentul record la această loterie Powerball a fost de 587 de milioane de dolari, în noiembrie 2012.

Loteria a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri şi, deci, a valorii câştigurilor, după ce California a autorizat vânzarea de bilete, în aprilie. Fiecare stat are puterea să autorizeze sau nu vânzarea de bilete. California este al 43-lea din cele 50 de state care a făcut acest lucru.

Suma este al doilea cel mai mare pot în istoria loteriilor şi altor jocuri de tip loto în lume. Cea mai mare sumă câştigată vreodată a fost de 656 de milioane de dolari, la loteria Mega Millions, în martie 2012, dar a fost împărţită între trei bilete câştigătoare.

În Statele Unite câştigurile la loterie sunt impozitate.

Citeşte mai multe despre: american SUA avere loz castig numere pot afaceri

@N_P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile

Mediafax acum 19 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 14 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 37 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 26 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 53 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 5 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°