În disputa iscatǎ de recalcularea pensiilor militarilor s-a adus în spaţiul public o argu-mentaţie halucinantǎ. Cǎ Guvernul a gafat din nou, nu-i nici o îndoialǎ: întâi a vor-bit despre „pensii nesimţiteø, apoi a promis cǎ niciun fost militar nu-şi va vedea pensia diminuatǎ (în afara celor de peste 3.000 lei), dupǎ care au început sǎ aparǎ fluturaşii cu sumele diminuate, pentru ca într-un final provizoriu sǎ se emitǎ o hotǎrâre de guvern care nu lǎmureşte nimic, dar amânǎ discuţia.

Bucuroasǎ de aşa o pleaşcǎ (a nu se personaliza), opoziţia, care ştia din sondaje cǎ armata e una dintre puţinele instituţii cu prestigiu în rândul electoratului şi amintindu-şi poeziile patriotice învăţate la şcoalǎ, a sǎrit în apǎrarea militarilor, invocând argumente pe cât de patetice, pe atât de gǎunoase. În esenţǎ, militarii ar fi o castǎ aparte, care se jertfeşte pentru patrie şi deci trebuie tratatǎ cu altǎ unitate de mǎsurǎ decât restul muritorilor.

Dincolo de simbolisticǎ şi stereotipuri, mi se pare mai potrivit sǎ ne referim la situ-aţia concretǎ a rezerviştilor militari, pentru a afla în ce mǎsurǎ li se cuvine un trata-ment deosebit de al restului pensionarilor. Cu excepţia câtorva zeci de veterani ai celui de-al doilea rǎzboi mondial care se mai aflǎ în viaţǎ, restul pensionarilor militari nu au trecut prin niciun rǎzboi. Cei mai mulţi şi-au început şi şi‑au încheiat cariera fǎcând instrucţie cu trupeţii. Bǎrbaţii care au trecut prin experienţa stagiului militar ştiu ce înseamnǎ asta. Una peste alta, marea majoritate a actualilor pensionari militari nu a dus o viaţǎ mult diferitǎ de a altor salariaţi.

Am auzit zilele astea cǎ armata e fundamentul statului român (adicǎ, trǎim într-un regim militar?), cǎ a construit Transfǎgǎrǎşanul, Canalul, a cules porumbul etc. E în parte adevǎrat, dar, de fapt, munca o fǎceau militarii în termen, ofiţerii erau mai degrabǎ